Nababul de la Metrorex s-a conversat „sub acoperire” cu fiul unui coleg de dosar!
Totul ar fi pornit de la nişte afaceri ilegale cu terenuri, care erau oferite drept mită. Procurorul care se ocupă de cazul lui Onţanu este acelaşi care anchetează moartea poliţistului din coloana oficială a fostului vicepremier, Gabriel Oprea. Din dosar reiese că, din terenul care trebuia să fie şpaga edilului, 1.000 mp au ajuns la Gabriel Oprea, iar restul de 500 mp la Aurel Radu, conform declaraţiilor oficialilor care se ocupă de această anchetă.
În dosar sunt mai multe declaraţii potrivit cărora Neculai Onţanu a fost cel care a indicat cumpărătorii celor două terenuri, având în vedere că unul dintre beneficiari, Aurel Radu, „face şi el parte din anturajul proprietarului actual al terenului dobândit de inculpata Radu Loredana, respectiv Oprea Gabriel cu care a fost „coleg de armată şi asociat la un moment dat într-o firmă”, se arată în dosar.
CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România, l-a filmat pe acesta la malul mării, semn că nu strică puţină relaxare în toată nebunia de la Bucureşti. Ce ne-a surprins însă în imagini a fost prezenţa lângă “nabab” a… chiar fiului lui Gabriel Oprea! Acesta a părut să aibă lucruri importante de discutat în acea zi, atât cu fostul edil al sectorului 4, (mai multe detalii AICI), cât şi cu fostul apropiat al tatălui său şi, practic, un vechi prieten de familie.
(Georgiana Laciu)
This browser does not support the video element.