În urmă cu un an, un bărbat din Iași a fost implicat într-un accident rutier. Atunci, polițiștii l-au pus să sufle în aparatul etilotest, ieșind pozitiv. Însă, cum a demonstrat ieșeanul, în instanță, că nu a consumat băuturi alcoolice și ce s-a întâmplat, atunci, de fapt?
Un ieșean a reușit să demonstreze în instanță că nu a consumat băuturi alcoolice, deși ieșise pozitiv la aparatul etilotest. În urmă cu un an, acesta a fost implicat într-un accident rutier. Autoturismul în care se afla a fost lovit în spate de o altă mașină, iar, în urma impactului, a fost lovit și vehiculul din fața lui.
Atunci, bărbatul a avut răni pe față și pe mâini și, înainte să sufle în aparatul etilotest, se ștersese la gură cu șervețele umede care conțineau alcool. După acest lucru, aparatul a arătat o concentrație a alcoolului de 0,06% mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul din Iași a luptat până în pânzele albe, pentru a demonstra că nu consumase băuturi alcoolice în ziua în care s-a urcat la volan și, ulterior, a fost implicat în accidentul rutier.
În instanță, ieșeanul a reușit să demonstreze faptul că aparatul etilotest i-a arătat o concentrație a alcoolului de 0,06% mg/l alcool pur în aerul expirat, după ce s-a șters la gură cu șervețele umede. Astfel, acesta a reușit să scape și de amenda în valoare de 1300 de lei pe care o primise, arată antena3.ro.
Sursă foto: Pixabay