N-ai fi crezut așa ceva! Motivul halucinant pentru care un bărbat și-a bătut soția. Femeia a ajuns în spital

Publicat: 29/07/2022 | 18:12
sursă foto: Pixabay

Un bărbat din Leicester și-a bătut crunt soția în vârstă de 44 de ani. Femeia s-a întors acasă, după o zi de muncă, a gătit și apoi a mers în baie. La scurt timp, soțul ei a avut o reacție furibundă și a maltratat-o. Motivul este halucinant!

Hlalisekani Hlabangana, o femeie în vârstă de 44 de ani, s-a ales cu traume și leziuni grave, după ce soțul ei a bătut-o. Asistenta medicală s-a întors acasă, după o zi de muncă, a gătit și apoi a mers să se îmbăieze. Însă, nimeni nu s-ar fi așteptat că soțul ei va avea un comportament violent. La scurt timp după ce femeia a intrat în baie, soțul ei a dat buzna în încăpere și a lovit-o de 20 de ori. În tot acest timp, bărbatul striga „Data viitoare poți lăsa chiuveta curată”. Bărbatul găsise o farfurie în chiuvetă, în bucătărie, și și-a ieșit din fire.

Vezi și  TRAGEDIE CUMPLITĂ! O FAMILIE CU TREI COPII A FOST GĂSITĂ OTRĂVITĂ! TATĂL ȘI UNUL DINTRE FII NU AU SUPRAVIEȚUIT

Bărbatul i-a aplicat lovituri grave. Femeia a rămas cu traume și sechele: ”Credea că va muri în cadă în acea zi”

În timp ce femeia era bătută de soțul ei, aceasta a apucat să strige la fiul ei de 11 ani să sune la poliție. Îngrozit de cele întâmplate, fiul lor în vârstă de 11 ani a fugit de acasă și a sunat imediat după ajutor.

Hlalisekani Hlabangana și fiul ei primesc consiliere, pentru incidentul care a avut loc pe 26 februarie. Procurorul a declarat faptul că femeia a rămas cu traume multiple și sechele: ”Corpul a durut-o timp de două săptămâni și a trebuit să ia medicamente pentru durere. Acest lucru a lăsat-o cu traume. Ori de câte ori vede o mașină ca cea a inculpatului, intră în panică și începe să aibă palpitații. A avut coșmaruri în care el o atacă. Copiii ei au o mulțime de întrebări, iar fiica ei întreabă dacă vechile ei cicatrici au fost cauzate de tatăl ei. Îi este frică să iasă, în caz că îl vede. Crede că el se va întoarce și a schimbat încuietorile ușii. Se trezește plângând de cele mai multe ori. Credea că va muri în cadă în acea zi”.

Citește și  TRAGEDIE DUBLĂ ÎN VASLUI. DOI SOȚI AU FOST GĂSIȚI MORȚI, DUPĂ O CRIZĂ DE GELOZIE A BĂRBATULUI

Pe de altă parte, soțul femeii susține că este un bărbat credincios și că regretă ce i-a făcut. Avocatul acestuia susține că bărbatul i-a și trimis un mesaj soției sale prin care îi explică faptul că știe ce i-a făcut, arată The Mirror.

„Nu a fost acceptabil ce a făcut el și el știe asta. Ea a primit un mesaj în care îi spunea toate aceste lucruri. Și-a pierdut familia, este îngrijorat de copiii săi și de modul în care i-a afectat toată treaba. Incidentul i-a adus rușine și jenă. Aceasta este o familie de credincioși și el, din punct de vedere spiritual, trebuie să se uite la acțiunile sale și să încerce să împace asta cu credințele sale”, a transmis avocatul lui.

Bărbatul a primit sancțiuni

Mai mult decât atât, bărbatul nu va mai avea șanse la custodia copiilor, potrivit judecătorului. El a primit o sentință de 18 săptămâni de închisoare cu suspendare cu termen de prescripţie de 24 de luni. În plus, trebuie să îi plătească soției sale o despăgubire de 200 de lire sterline. Totodată, bărbatul va plăti instanței 85 de lire sterline și o suprataxă de 128 de lire pentru victimă.

Sursă foto: Pixabay