Fostul selectioner va parasi Ghencea imediat ce latifundiarul va incalca una dintre conditiile pe care i le-a pus in momentul in care a acceptat sa antreneze Steaua.
Victor Piturca s-a lasat cu greu convins sa revina la Steaua. Tehnicianul nu a avut incredere in vorbele lui Gigi Becali, iar astfel jucatorii formatiei din Ghencea s-au reunit fara el. Totusi, „Piti” a acceptat sa preia fraiele „ros-albastrilor”, insa numai dupa ce finantatorul i-a indeplinit mai multe conditii: bani pentru transferuri, salariile sa fie achitate la zi sau echipa sa revina pe stadionul din Bulevardul Ghencea. Insa cea mai importanta conditie pusa de fostul selectioner a fost ca Gigi sa-si tina gura, sa nu mai iasa in presa si sa nu mai atace jucatorii. Becali a fost de acord cu toate cerintele lui „Piti”, insa cuvantul sau nu a fost de ajuns pentru tehnician. Acesta nu a semnat nici pana in clipa de fata contractul cu Steaua, desi campionatul va incepe peste aproape o luna. Motivul? Piturca vrea sa-l controleze pe Gigi Becali si, prin refuzul de a-si pune iscalitura pe contract, il are la mana. Totusi, in cazul in care finantatorul nu-si va respecta promisiunile, tehnicianul, bazandu-se pe faptul ca nu are nimic semnat cu Steaua, va pleca de la echipa si-l va lasa pe Gigi cu ochii in soare. Problema banilor nu este o problema, intre cei doi existand o relatie de incredere si respect reciproc. Interesant este faptul ca nici Mihai Stoichita nu a fost si in acte tehnicianul Stelei, „Lippi” mergand tot pe cuvantul lui Gigi Becali.