„Muzeul locuit” sau „Muzeul în aer liber din Prahova”, o zonă de poveste în care timpul parcă s-a oprit în loc

Satul cu case vechi din chirpici şi câţiva localnici bătrâni, doar 10 suflete la număr, se pierde printre pădurile de pe dealuri care-i stau strajă de zeci de ani. Oamenii nu au nimic din lucrurile care au „cucerit” lumea modernă, dar chiar şi aşa, trăiesc fără să simtă lipsa de ceva.

Ici colo se mai zăresc căsuţe îngenunchiate de timp, până mai ieri locuite, care aşteaptă, parcă, ca cineva să le mai treacă pragul şi să descopere câte amintiri s-au adunat de-a lungul vremii între pereţii scorojiţi de-acum.

E-un loc în care puţini mai vin şi mai puţini sunt cei care aleg să rămână în satul străjuit de arbori falnici. Cei mai mulţi se reîntorc aici, parcă apăsaţi de dor, doar doar, vor mai găsi pe uliţele satului vreo gospodărie unde să miroasă a magiun sau mămăligă coaptă pe plită, ca apoi să-şi potolească setea cu o cană de apă rece, proaspăt scoasă din fântână.

Aici, ai timp să uiţi de grijile de azi şi să-ţi aduci aminte de zilele copilăriei când nici prin cap nu îţi trecea ce-nseamnă viaţa de om mare. Aici nimic nu e ghidat de reguli,  doar regula omeniei şi a bunului simţ primează, conform tarameanaturala.com.

Aici, fiecare anotimp scrie o poveste, cu câţiva oameni bătrâni şi gospodari, care nu stau locului o clipă şi trudesc până la asfinţitul soarelui. Doar aici toamna te mai întâmpină cu miros de gutui coapte şi cine-i curios să vadă dacă am dreptate, n-are decât să-ncerce.