Mutu, un gol la 173 de minute
Rasplata. Atacantul Fiorentinei, cel mai bun fotbalist din Seria A In urma cu mai bine de o saptamana, campionatul Italiei a intrat in vacanta. Adrian Mutu , fotbalistul echipei din Florenta, mai avea de asteptat. Pe umerii internationalului se zidesc sperantele romanilor la „dubla” cu Slovenia. Dar om e si el, asa ca nimeni nu i-a ingradit dreptul de a da pe gat o cupa de sampanie: 16 goluri inscrise pentru Fiorentina, fiind al saselea marcator in Serie A. Ieri, Mutu a aflat ca ar mai avea dreptul la un paharel. „La Gazzetta dello Sport” l-a desemnat drept cel mai bun fotbalist din campionatul Italiei. 6,58 a fost media notelor pe care Adi le-a primit de la redactorii cunoscutului cotidian. In urma lui, cu o medie de 6,55, s-a situat interistul Dejan Stankovic. Romanul s-a aflat pe pozitia a treia si intr-un clasament al celor mai folositi jucatori ai Fiorentinei, cu 2.820 de minute jucate in campionat. Inaintea lui, Sebastien Frey, 3.420 de minute, si Manuel Pasqual, 3.041 de minute. Cel mai bun „11” in Serie A arata astfel: Frey (Fiorentina) ? Panucci (Roma), Materazzi (Inter), J. Zanetti (Inter), Stankovic (Inter) ? Totti (Roma), Cambiasso (Inter), Mancini (Roma) ? Ibrahimovic (Inter), Toni (Fiorentina), Mutu (Fiorentina). (C.B.)