Dat ca sigur de mass-media ca succesorul lui Mirel Rădoi la naționala de tineret a României, Adrian Mutu este ținut în joc de glezne de președintele Federației Române de Fotbal (FRF).
Răzvan Burleanu nu a confirmat dar nici infrimat zvonurile privind numirea lui Adi Mutu la naționala de tineret. Președintele FRF a spus însă că selecţionerul echipei naţionale de tineret a României va fi stabilit în şedinţa Comitetului Executiv din 14 ianuarie, precizând totodată că pe lista antrenorilor întocmită de Comisia Tehnică a FRF se află şi Adrian Mutu.
„Au fost mai multe nume vehiculate, iar în Comitetul Executiv, directorul tehnic Mihai Stoichiţă a prezentat aceste concluzii, urmând ca o decizie privind selecţionerul să o luăm în 14 ianuarie când va avea loc o nouă şedinţă de Comitet Executiv. Au fost mai multe nume care s-au menţionat, fiecare dintre membrii Comisiei Tehnice au avut posibilitatea de a menţiona câte trei nume. În momentul de faţă este o listă chiar lungă, iar Adrian Mutu se află printre cei nominalizaţi şi unul dintre cei care au strâns un număr de opţiuni destul de semnificativ. Nu putem spune că el este în pole position pentru că avem nevoie de o decizie a Comitetului Tehnică în ianuarie şi apoi de una în Comitetul Executiv. Un alt nume care se regăseşte pe această listă este Costel Enache, care de altfel a şi semnat cu Petrolul Ploieşti. Lista însă este una lungă”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele FRF.
În prezent, Adrian Mutu este antrenorul echipei secunde a clubului de fotbal Al Wahda FC din Emiratele Arabe Unite. Postul de antrenor al reprezentativei Under 21 a României a rămas vacant după ce Comitetul Executiv al Federaţiei Române de fotbal a aprobat, la 26 noiembrie, cu unanimitate de voturi numirea lui Mirel Rădoi în funcţia de selecţioner al echipei naţionale de seniori a României după despărțirea de Cosmin Contra.