Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, suspendat pentru dopaj, le-a cerut impresarilor sai sa caute alte alternative decat un transfer la gruparea Fenerbahce, considerand nesatisfacatoare oferta clubului din Istanbul si fotbalul turc neatractiv, informeaza calciomercato.com.
Potrivit sursei citate , miercuri a avut loc o discutie intre oficialii cluburilor Fiorentina si Fenerbahce in vederea unui eventual acord pentru Mutu, insa cand cele doua parti pareau aproape de o intelegere, atacantul a decis sa se orienteze catre alte optiuni.
Calciomercato noteaza ca Fenerbahce inca nu s-a resemnat si ca alte variante ar fi pentru Adrian Mutu gruparile Al Saad si Zenit Sankt Petersburg. Site-ul italian mai mentioneaza ca atacantul roman ar vrea un angajament care sa ii aduca un castig anual net de cel putin patru milioane de euro. Cotidianul turc Fotomac scrie ca Fiorentina urmeaza sa analizeze oferta clubului Fenerbahce. Clubul turc nu este insa satisfacut de dosarul medical al lui Mutu, realizat la un spital din Florenta, astfel ca vrea ca atacantul sa obtina un nou raport de la un spital pe care il va alege Fenerbahce, iar aceasta solicitare a gruparii din Istanbul l-a infuriat pe administratorul delegat al Fiorentinei, Sandro Mencucci, care i-a acuzat de aroganta pe oficialii turci, anunta Mediafax.