Mutu a spart topul salariilor la Cesena

De: Cancan
Publicat: 25/06/2011 | 00:00
Star. Adrian Mutu este considerat unul dintre cei mai buni fotbalisti din Serie A, unde a depasit deja cota de 100 de goluri marcate

Cesena a reusit cel mai important transfer din istoria clubului. „Ne-am indeplinit un vis”, a recunoscut presedintele clubului, Igor Campedelli, dupa perfectarea primului transfer de rasunet din istoria Cesenei. Dar pentru asta a fost nevoie de un urias sacrificiu financiar.

Mutu va incasa 1,8 milioane de euro pe sezon, in conditiile in care formatia care a terminat sezonul trecut pe locul 15 in Serie A, reusind sa evite retrogradarea, achita 8,3 milioane de euro anual pentru salariile tuturor jucatorilor. Pana la venirea lui Adrian Mutu, cel mai bine platit jucator de la Cesena era chilianul Jimenez (350.000 de euro pe an), iar top trei era completat de albanezul Bogdani (280.000 de euro) si de portarul italian Antognioli (250.000 de euro).

Acestia ar putea sa fie depasiti de un alt roman. Marius Alexe este aproape de a deveni coleg cu Adrian Mutu si ar putea incasa si el 400.000 de euro pe sezon. Cesena achita 600.000 de euro lui Dinamo pentru imprumutul sau pe un an, iar pentru a face mutarea permanenta va trebui sa mai achite inca 3,4 milioane de euro.