Mutilata in troleibuzul 91
GELOZIE. Barbatul nu a suportat gandul ca fosta lui iubita s-a imbracat frumos pentru a se intalni cu altul Drama. Politistii au descoperit, in spatele acestui incident grav, o poveste de dragoste inecata in sange din cauza geloziei Andrei Dumitrescu O femeie a fost taiata pe fata de fostul ei iubit, in Capitala, cu doua zile in urma, pe linia troleibuzului 91, sub privirile ingrozite ale calatorilor. Potrivit Politiei Capitalei, incidentul s-a produs in jurul orei 21.00, in dreptul usii din mijloc, in momentul in care masina a ajuns in fata Facultatii de Drept, din Piata Operei. Cu hainele stropite de sange, cutitarul a coborat in statie si a incercat sa dispara, insa pe urmele sale au luat-o trei persoane. In goana nebuna, barbatul a aruncat cutitul in raul Dambovita. Acesta a fost oprit dupa cateva sute de metri de un echipaj al Sectiei 17 care patrula in zona. In vreme ce victima sa, aflata in stare grava din cauza hemoragiei a fost preluata de o echipa SMURD, Dan Vlaicu si-a explicat gestul in fata anchetatorilor Sectiei 17. El a povestit ca femeia, Paula Iancu, in varsta de 40 de ani, a fost concubina lui, insa, in urma cu doua luni, luase decizia sa-l paraseasca. Duminica, cei doi s-au intalnit intamplator in Drumul Taberei, iar Vlaicu a incercat s-o determine sa reia relatia. Cum ea a refuzat, barbatul s-a tinut scai de ea pana in troleibuz. Martorii sustin ca, in mijlocul de transport, fostul iubit i-ar fi reprosat ca din cauza ei i-ar fi murit sotia. La un moment dat, a intrebat-o unde merge, in conditiile in care era imbracata foarte ingrijit. Paula i-a raspuns ca merge la o intalnire. Infuriat la culme, Vlaicu a scos atunci un cutit si a taiat-o adanc, pe obraz si la gat. Cutitarul a fost acuzat de tentativa de omor si prezentat judecatorilor pentru emiterea mandatului de arestare. Soferul nu mai vrea sa conduca troleul! Soferul troleibuzului in care a avut loc incidentul are 35 de ani, lucreaza in cadrul RATB de 12 ani, initial a fost vatman, apoi a trecut pe troleibuz. Nu este casatorit si nu are copii. Sefii lui l-au caracterizat ca fiind un om modest, serios, care nu vrea publicitate de pe urma incidentului de duminica seara. Vrea sa ramana anonim, pentru ca, zice el: a facut ceea ce era normal sa faca. La capitolul aspiratii are doua: vrea sa se casatoreasca si, dupa acest incident, vrea sa plece de pe troleibuz si sa lucreze pe un autobuz. (S.P.)