Musculosul de la „Burlăcița”, orgii sexuale cu purisance, în arest! + Reținut pentru trafic de droguri!

Publicat: 25/10/2022 | 23:40

Suhaib Meshah, musculosul de la „Burlăcița”, trece printr-o perioadă neagră. Riscă ani grei de închisoare după ce a încălcat regulile arestului la domiciliu pentru a se întâlni și satisface contracost purisance, dar și pentru a intermedia vânzarea unor cantități importante de cannabis. Tânărul refugiat iordanian – care, în trecut, a încercat să-i câștige inima Danielei Crudu – a ajuns pe camera cu paturi suprapuse, iar CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, toate detaliile.

Suhaib Meshah nu este cunoscut doar pentru că a participat la „Burlăcița”, ci și pentru problemele pe care, de când a venit în România, le are cu legea. Cel mai răsunător scandal în care a fost implicat s-a finalizat cu dosar penale și trimitere în judecată pentru trafic de persoane. A urmat un altul pentru agresiuni, iar judecătorii l-au plasat în arest la domiciliu. Iordanianul nu a respectat, însă, măsurile impuse și și-a văzut, în continuare, de „combinații”, în scopul de a-și rotunji veniturile, dezvăluie surse judiciare.

(VEZI AICI: FOSTA IUBITĂ A MUSCULOSULUI DE LA “BURLĂCIȚA” ÎȘI POVESTEȘTE CALVARUL. “ȘI ACUM VISEZ BĂTĂILE” + “ERAM FORȚATĂ SĂ…”)

Trafic de droguri, în perioada arestului la domiciliu

Ghinionul lui a fost că, în același timp, era filat într-un alt dosar, de trafic de droguri. Locuința lui a fost supravegheată de anchetatori, ocazie cu care s-a constatat, potrivit unor surse D.A.S. (Departamentul de Anchete Speciale al CANCAN.RO), că acesta părăsea constant arestul la domiciliu și pleca pentru a face diverse combinații. Însă nu doar afacerile primau pentru Suhaib Meshah, ci și distracția. Un om are și el nevoile lui, nu-i așa? Fabulos este, însă, locul unde iordanianul se „descărca” de tensiune.

Musculosul de la „Burlăcița”, un bărbat violent (FOTO: INSTAGRAM)

Participa la orgii sexuale contracost

Surse judiciare susțin pentru CANCAN.RO, că musculosul de la „Burlăcița” ar fi participat, în perioada în care ar fi trebuit să fie la propria locuință, fiind arestat la domiciliu, la mai multe orgii sexuale cu femei trecute de prima tinerețe, unele dintre ele de vârstă cu mama lui. Nu era, însă, doar un fetiș pentru el, pentru că doamnele generoase îl recompensau pe măsură. Cu mulți, mulți bani, purisancele fiind impresionate de fizicul lui, dar și de faptul că aveau șansa să le fie unsă „trotineta” de o fostă vedetă a Antenei 1.

(NU RATA: MUSCULOSUL DE LA “BURLĂCIȚA”, ACUZAT CĂ AR FI AGRESAT MAI MULTE FETE DE ORAȘ)

A fost arestat

În cele din urmă, lui Suhaib Meshah i s-a înfundat. Pe 21 octombrie, DIICOT l-a reținut alături de Sorin Oprea, prietenul regretatului Răzvan Ciobanu, dar și de alte două persoane în dosarul de droguri în care era filat (DETALII AICI). Iordanianul este, în prezent, în arest și riscă ani grei de închisoare. Nu mai punem la socoteală vechiul dosar în care era cercetat pentru agresiuni, plus faptul că a încălcat regulile arestului la domiciliu. Viitorul nu sună deloc bine pentru ex-concurentul de la „Burlăcița”.
CANCAN.RO urmează să vă țină la curent cu desfășurarea acestui dosar.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult