Regizorul Lucian Pintilie a murit la Spitalul Elias, acolo unde a ajuns în urmă cu două zile în stare gravă, fiind internat pe secția de Anestezie şi Terapie Intensivă. Acesta a mai fost internat la sfârșitul lunii aprilie.
Lucian Pintilie ar fi răcit foarte puternic în această iarnă, problemele la plămâni fiind foarte grave.
Lucian Pintilie s-a născut la data de 9 noiembrie 1933, la Tarutina, în Basarabia de Sud. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, a montat o serie de spectacole la Teatrul Bulandra din București, printre care se pot enumera câteva spectacole antologice: Copiii soarelui (1961), Proștii sub clar de lună (1962), Cezar și Cleopatra (1963), Biedermann și incendiatorii (1964), Inima mea e pe înălțimi (1964), D’ale carnavalului (1966), Livada cu vișini (1967), Revizorul (1974), spectacol interzis de cenzură după cea de-a treia reprezentație), precum și două filme de lung metraj: Duminica la ora 6 și Reconstituirea.