A murit Ilie Mitea! Fostul prefect de Sibiu a avut un accident grav de mașină
Un fost prefect al judeţelor Sibiu şi Neamţ, Ilie Mitea, a murit în noaptea de joi spre vineri, după ce maşina în care se afla a fost lovită de un autoturism intrat pe contrasens pentru a depăşi un TIR, în judeţul Vâlcea. În total, în accident au murit două persoane, iar trei au fost rănite.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Sandra Dăscălete, a declarat că accidentul s-a produs după ce un autoturism a intrat în depăşirea unui TIR şi s-a ciocnit de o altă maşină care venea din sens opus, relatează agenția Mediafax.
Cele două persoane care se aflau în maşina lovită au murit.
Una dintre victime este fostul prefect al judeţului Sibiu, Ilie Mitea.
A fost nevoie de intervenţia echipelor de descarcerare pentru scoaterea uneia dintre victime din maşină. La faţa locului au intervenit, de asemenea, trei ambulanţe.
”Se pare că şoferul unui autoturism care se deplasa din direcţia Râmnicu Vâlcea – Piteşti a vrut să depăşească un TIR, moment în care a intrat în coliziune frontală cu un al autoturism, ce circula din sens opus. În urma impactului, două persoane au decedat şi trei au fost rănite grav”, a afirmat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea.
Ilie Mitea a fost prefect al judeţului Sibiu în perioada decembrie 2007- februarie 2009, iar în perioada iunie 2012- februarie 2013 a fost prefect al judeţului Neamţ. După 2013, Mitea a condus Agenţia Domeniilor Statului.