Munti de gunoi in centrul Capitalei

De: Cancan
Publicat: 27/09/2007 | 00:00

MIZERIE. In centrul Capitalei, la Piata Universitatii, aproape ca nu ai loc sa mergi pe trotuar din cauza gramezilor de gunoaie EFORT. Bucurestenii raman fara suflare dupa ce urca scarile de la metrou pentru ca banda rulanta nu functioneaza Nepasare. Autoritatile lasa Bucurestiul de izbeliste Alina Andrei Cu toate ca sunt cetateni europeni, bucurestenii mai au mult de asteptat pana vor putea trai intr-o capitala civilizata. La capitolul curatenie, Capitala poate concura cu succes la titlul de „codasa Europei”. La doi pasi de gura de metrou Universitate, pe str. Biserica Enei, chiar in fata Facultatii de Arhitectura, gramezile imense de gunoaie au pus stapanire pe trotuar. Zona se afla in responsabilitatea Romprest, societate de salubrizare, la care primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, a apelat dupa ce a reziliat contractul cu REBU. „Aici, in centrul Capitalei, la kilometrul 0, in fiecare zi este la fel. La orice ora ai veni, ai sa gasesti aceeasi mizerie”, ne-a marturisit Ion Sambotin, un pensionar de 65 de ani. Culmea, reprezentantii Romprest spun ca ei actioneaza zilnic in zona si arunca vina pe agentii economici care lasa gunoaiele pe unde apuca. Calitatea serviciilor oferite bucurestenilor nu difera nici in celelalte colturi ale orasului.

Jale la metrou

Nici in subteran Bucurestiul nu sta mai bine. Cum ajungi in buricul targului, la Piata Universitatii, observi cu stupoare ca scarile rulante de la metrou nu functioneaza. Daca cele de la intrarea de la suprafata au mai bine de un an si jumatate de cand sunt defecte, de curand si una din scarile rulante de pe peron s-a stricat, dar aceasta pare sa fie ultima problema a reprezentantilor Metrorex. „Nu mi se pare normal ca scarile sa nu functioneze si nimeni sa nu le repare pentru ca noi platim aceiasi bani pentru calatoria cu metroul”, ne-a spus Mioara Carstea, o bucuresteanca fidela calatoriilor cu metroul. Desi, in fiecare an, regia mareste pretul cartelelor, nu se stie cat timp va mai trece pana la repunerea in functiune a scarilor rulante de la Universitate. La Piata Unirii, una dintre cele trei scari rulante s-a defectat de mai bine de o luna de zile, iar in cartierul Berceni, la statia Piata Revolutiei, situatia este si mai rea. „Aceasta scara rulanta nu a mers mai mult de o luna si jumatate de la inceputul anului. Nu este posibil ca la 70 de ani sa urc scarile in fiecare zi pana raman fara suflare”, ne-a declarat Elena Iacob.