Muncitorii nu mai lucreaza la autostrada Transilvania! Nu si-au mai primit salariile de trei luni!

De: Cancan
Publicat: 20/07/2009 | 00:00

Muncitorii de la autostrada Transilvania au oprit lucrarile! Nu numai ca nu se lucreaza cu drag si spor si autostrada parca sta pe loc, dar muncitorii nu mai lucreaza deloc. Un numar de 56 de soferi de camioane de la o firma subcontractoare a Bechtel au oprit lucrul, suparati ca nu si-au mai primit salariile de trei luni.

„Este o bataie de joc. Pe langa faptul ca lucram in niste conditii de mizerie, nu avem toalete si locuri unde sa ne spalam, am ajuns sa lucram si pe gratis. De trei luni nu am mai primit niciun ban, dar sunt colegi care asteapta de mai mult timp decat mine. In plus, desi ni s-a spus ca avem contracte de munca, atunci cand am fost la spital, mi-am platit din banii mei, pentru ca am aflat ca nici asigurat la sanatate nu sunt. In aceste conditii, nu mai putem lucra”, a spus soferul.

„Am oprit camioanele si nu mai mergem nicaieri. Unii colegi au camioanele pline cu materiale pentru autostrada, altii sunt cu camioanele goale, dar noi nu plecam de aici pana cand sefii nu vin sa stea de vorba cu noi”, a spus un alt muncitor.