„Mulțumim că ne-ați salvat patinoarul”. Victorie a lui Ion Țiriac în lupta cu statul român! Decizia Curții de Apel referitoare la linia de tren Gara de Nord – Otopeni
Curtea de Apel București a stabilit vineri – 11 octombrie 2019 – că se suspendă lucrările de realizare a căii ferate de la Gara de Nord către Aeroportul Henri Coandă, informează prosport.ro, ca urmare a unei reclamații înaintate, printre alții, de către omul de afaceri Ion Țiriac.
”Instanța a admis cu efect imediat cererea de suspendare a executării Hotărârii de Guvern nr. 558 din 31 iulie 2019 cu privire la aprobarea amplasamentului și a declanșării procedurii de expropriere a proprietăților private din zona Otopeni pentru amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes național – modernizarea liniei de cale ferată București Nord – Aeroport Henri Coandă. Astfel, Justiția a făcut dreptate oamenilor din zonă, protejându-le dreptul la viață și proprietate, la un mediu sănătos și liniștit în care să se dezvolte și să se bucure de drepturile și libertățile lor”, se anunță într-un comunicat de presă emis de partea reclamantă.
Patinoarul Telekom Arena va continua să își desfășoare activitatea
Astfel, Patinoarul Telekom Arena, construit și deținut de Ion Țiriac, va continua să își desfășoare activitatea. Baza sportivă inaugurată în decembrie 2016, la care activează și echipa de hochei – fete – susținută de Simona Halep, a transmis, prompt, un mesaj: „Mulțumim Justiției că ne-a salvat patinoarul!”.
Tronsonul de cale ferată care ar fi trebuit să facă legătura între Aeroportul Internațional Henri Coandă – fost Otopeni și Gara de Nord era inclus însă în caietul de sarcini pentru Euro 2020. (Citește articolul integral AICI).