Mulți români practică aceast obicei, însă putini știu ce înseamnă. Ce trebuie să știi, dacă și tu agăți vâsc deasupra ușii

Publicat: 20/12/2022 | 00:01
Crenguță de vâsc. Sursă foto: Pixabay

Crăciunul, una dintre cele mai așteptate și mai iubite sărbători de iarnă, se apropie cu pași repezi. Românii pun deja la punct ultimele pregătiri, începând de la cele mai bune preparate tradiționale, până la decorul casei. Un lucru nelipsit însă este crenguța de vâsc din casa fiecărui român.

Pe cât este de frumos Crăciunul, pe atât de plin de însemnătate devine atunci când sunt respectate tradițiile și obieciurile. Ele datează din bătrâni, și nici acum nu au fost uitate. Una dintre cele mai practicate tradiții este punerea vâscului deasupra ușii. Deși mulți români fac asta, puțini sunt cei care cunosc însemnătatea acestui obicei.

(VEZI ȘI: CELE MAI FRUMOASE TRADIȚII DE CRĂCIUN DIN ȚARĂ ȘI DIN LUME. DE CE AR TREBUI SĂ PUI UN SĂCULEȚ CU FASOLE ALBĂ ÎN BRAD + TAINA CELOR 13 MOȘI DIN ISLANDA)

Ce înseamnă, de fapt, vâscul de deasupra ușii

În prezent, vâscul este asociat cu un simbol al dragostei. Nu degeaba se spune că persoanele care se sărută sub vâsc, vor avea parte de mult noroc pe plan sentimental. Totuși, în mitologia greacă, vâscul era asociat cu simbolul sănătății, al armoniei și curățeniei spirituale.

Se spune că o crenguță de vâsc atârnată deasupra ușii îi aduce împreună pe cei care se sărută sub ea. Deși vâscul apare în nenumărate culturi, nu este cunoscută originea sa.

Totuși, oamenii din popoarele scandinave considerau vâscul o reprezentare a zeiței Frigga – zeița dragostei. Așa a luat naștere credința conform căreia persoanele care se sărută sub vâsc își vor petrece întreaga viață împreună.

Vâsc – tradiții și obiceiuri. Sursă foto: Pixabay

(CITEȘTE ȘI: TRADIȚII, OBICEIURI ȘI DATINI STRĂVECHI DE CRĂCIUN. SUNT RESPECTATE CU STRICTEȚE ȘI AZI!)

O altă legendă amintește faptul că Balder, fiul zeiței norvegiene Frigga, a fost omorât de o săgeată din vâsc. Lacrimile mamei sale l-ar fi readus la viață, iar zeița a binecuvântat planta.

În tradiția românească, se consideră că vâscul aduce bunăstare, fericire și belșug în viața celor care îl pun în casă. Același lucru îl cred și norvegienii și indienii nord-americani. Pentru ei, vâscul este considerat o plantă sacră.  La rândul lui, poporul german considera că această plantă provine din cer.