„Mowgli” este in clasa a III-a

De: Cancan
Publicat: 24/05/2007 | 00:00

Descoperire. CANCAN a dat de urma baietelului salbatic gasit in padure acum cinci ani Claudia Eftimie Traian Caldarar, baietelul gasit in padure in 2002 mancand dintr-un cadavru de caine, are o evolutie spectaculoasa. CANCAN l-a intalnit la bunicul sau, in comuna brasoveana, Vistea de Jos, si a aflat ca pustiul de 12 ani nu lipseste de la scoala, unde vine imbracat cu haine curate si este prietenos cu colegii lui. Dascalii lui incearca sa faca rost de un acordeon, pentru ca „Mowgli”, cum a fost supranumit de presa, a dovedit ca are talent la muzica. Baiatul a fost supranumit „Mowgli”, in presa din Romania si in cea internationala, dupa ce a fost descoperit in comuna Voila, dezbracat, cu rani infectate pe corp, dormind intr-o cutie de carton si purtandu-se ca un salbatic. Suferea de rahitism si anemie, nu stia sa vorbeasca si sa mearga. Copilul s-a nascut in Polonia, unde parintii lui, Traian Ciurar si Lina Caldarar, plecasera la cersit. Dupa ce a fost gasit parasit in padure, a fost ingrijit in spitalul din Fagaras. Cand s-a facut bine, a mers la mama lui, care spunea ca il doreste, dar apoi l-a luat cu ea in Italia, la cersit. De ceva timp, baiatul s-a intors acasa, unde este crescut de bunicul lui si merge zilnic la Scoala Speciala din Victoria, ca elev in clasa a III-a. Ii place sa invete, mai ales de anul acesta cand un microbuz il duce si aduce zilnic de la scoala, iar directoarea institutiei este multumita de comportamentul lui Traian. Nu mai e de recunoscut copilul salbatic care scotea sunete dezarticulate si se ascundea sub pat de teama oamenilor. „Imi place aici, coloram, ne jucam si invatam sa scriem si sa citim. Avem jucarii, masinute, ursuleti, iar mancarea este foarte buna”, spune „Mowgli”, care si-a facut prieteni printre cei noua colegi de clasa. „Se poate vedea ca este foarte fericit ca vine la scoala, unde este mereu vesel si activ”, spune directoarea Scolii Speciale, Viorica Poparad. Baiatul a inceput sa scrie si sa citeasca, deseneaza, canta si danseaza, lucru care il incanta mult. In plus, la una dintre serbari, dascalii au observat ca baiatul dovedeste un adevarat talent pentru muzica. „Am vazut cum tinea ritmul, si ne-am gandit sa ii valorificam acest talent. Profesor de muzica am gasi, aici si la Clubul Elevilor, dar nu avem fonduri si pentru un instrument muzical. Lui Traian i-ar placea un acordeon”, completeaza Paparad.