Motivul pentru care ziua de 29 iunie 2022 a fost mai scurtă. Recordul bizar înregistrat în ultimii 60 de ani
Un record bizar a fost înregistrat în ultimii 60 de ani. Ziua de 29 iunie 2022 a fost mai scurtă, iar oamenii de știință au început să măsoare rotația pământului cu ceasurile atomice. Iată la ce concluzie au ajuns aceștia!
Data de 29 iunie 2022 a fost consemnată în calendarul recordurilor bizare de către oamenii de știință, din simplul fapt că aceasta a fost cea mai scurtă din ultimii 60 de ani. Mai cu seamă, ziua respectivă a fost mai scurtă cu 1,59 de milisecunde. Potrivit oameniilor de știință, recorduri s-au mai înregistrat de-a lungul timpului, însă, de data aceasta, a fost marcată o zi și mai scurtă față de cele precedente. În plus, fenomenul zilelor scurte pare să fie mai frecvent în ultimii ani.
În plus, de menționat faptul că în anul 2020, planeta noastră a înregistrat 28 dintre cele mai scurte zile din ultimii 50 de ani. Cea mai scurtă zi a fost 19 iulie, când s-a înregistrat, cel puțin la momentul respectiv, un alt record: ziua se încheiase cu 1,47 de milisecunde mai repede.
Motivul pentru care ziua de 29 iunie 2022 a fost mai scurtă
Totuși, în data de 26 iulie 2022, ziua a fost cu 1,5 milisecundă mai scurtă, însă nu a „bătut” recordul din 29 iunie. Acum, oamenii de știință caută explicații logice pentru acest fenomen de scurtare a zilelor de pe Terra.
În primul rând, planeta efectuează o rotație completă pe axa proprie la fiecare 24 de ore. Însă, potrivit oamenilor de știință, în prezent, Pământul s-ar învârti mai lent decât înainte, deoarece în urmă cu 1,4 miliarde de ani, o zi dura maximum 19 ore. Iar încetinirea rotației Pământului ar fi cauzată de Lună, care distorsionează planeta prin gravitația proprie.
Pe de altă parte, potrivit experților NASA, vânturile puternice ale fenomenului El Nino pot încetini rotirea Pământului. În acest mod, ziua ar putea să se prelungească cu o fracțiune de milisecundă. De asemenea, un efect invers este realizat de cutremure. De exemplu, cutremurul din 2004, care declanșase un tsunami în Oceanul Indian, a scurtat ziua cu aproape 3 microsecunde, potrivit The Guardian.
Vezi și ASTA E DOVADA CĂ E VIAŢĂ PE MARTE? NASA A DESCOPERIT O LINGURĂ IMENSĂ PE SUPRAFAŢA PLANETEI ROŞII
Sursă foto: Pixabay