Motivul pentru care Vasile Turcu ar fi încercat să se sinucidă

De: Cancan
Publicat: 01/03/2017 | 16:58

„Avea câteva contracte în derulare, dar în domeniul ăsta, banii vin greu, într-un ritm mult mai scăzut decât cel al plăţilor. Dacă nu dispui de o sumă importantă de cash, de o rezervă, există un pericolul unui blocaj extrem de periculos. Vasile avea oameni de plătit lunar, adunase restanţe, este evident că acest lucru l-a măcinat foarte mult”, a mărturisit o persoană din anturajul dinamovistului pentru wowbiz.ro.

Sursa respectivă susţine că, în încercarea de a-şi salva afacerile, Vasile Turcu şi-a vândut şi colecţia de ceasuri. „Încerca să îşi salveze afacerile. Acesta e motivul pentru care a renunţat la ceasuri, deşi se ştie că era pasionat şi avea o colecţie impresionantă”, a precizat apropiatul lui Vasile Turcu.

Într-o intervenţie la TV, Gigi Becali a precizat că a vorbit săptămâna trecută cu Vasile Turcu şi că fostul acţionar al lui Dinamo i-a propus să îi vândă ieftin un teren. „Eu ştiu ce înseamnă când omul vrea să se sinucidă, când face asta cade în deznădejde, intră pe mâna diavolului. Numai diavolul îşi spune să îţi iei viaţa. Omul lui Hristos, orice problemă are în viaţă, le trece cu ajutorul lui Dumnezeu. Eu îl ştiam pe el un om puternic, nu îl ştiam un om care să se sinucidă. Am rămas şocat când mi-aţi spus. El era glumeţ, zâmbăreţ tot timpul. Am vorbit acum o săptămână cu el, m-a sunat să mă întrebe dacă vreau să investesc într-un teren din sectorul 3, că mi-l dă foarte ieftin (…) Da, aşa este, a fost audiat la DNA”, a declarat George Becali.