Orezul este un aliment sănătos și preferat de numeroase gospodine atunci când vor să pregătească un prânz sau o cină rapidă, însă orezul are mult mai multe întrebuințări.
Iată ce nu știai că poți face cu orezul!
Puţine persoane ştiu că orezul poate absorbi umiditatea din şifonier. Astfel, hainele nu vor mai căpăta un miros neplăcut. Ai nevoi de o cană de orez, puțin ulei esențial, un bol, o bucată de pânză și o bandă elastică. Pune orezul într-un bol şi adăugă câteva picături de ulei esenţial. Se ia o bucată de pânză, se acoperă vasul cu ea, apoi se strânge țesătura cu banda elastică. Se pune vasul cu orez undeva în dulapul cu haine și se înlocuiește după o lună.
Printre cele mai populare trucuri cu orez se numără și cel care îți poate salva telefonul mobil. Orezul îți poate salva telefonul mobil dacă l-ai scăpat în apă. Trebuie doar să îl desfaci rapid, să-l ștergi bine cu șervețele de hârtie, iar apoi să pui componentele într-un bol plin cu orez. Boabele de orez pot absorbi umezeala din interiorul telefonului, iar a doua zi este posibil ca acesta să funcționeze din nou.
Orezul te poate ajuta să-ți cureți mult mai eficient termosul în care au rămas pete de cafea și mirosuri de lapte, ceai sau cafea. Tot ce trebuie să faci este să pui câteva linguri de orez în termos, să torni puțină apă caldă și să agiți bine. Lasă orezul să stea în termos câteva ore și agită iar. Se clătește bine la final.
Boabele de orez pot ascuți cuțitul de la blender. Pune câteva linguri de orez în blender, pornește aparatul cel mult un minut și vei simți că lamele cuțitului sunt mai tăioase.
Atunci când vrei să prăjești carne sau cartofi și nu știi exact cum să măsori temperatura uleiului, pune uleiul pe foc și aruncă două boabe de orez. Când acestea încep să sfârâie, înseamnă că uleiul a ajuns la temperatura optimă pentru a prăji carnea. Simplu, nu?
In momentul în care cumperi fructe exotice crude, le poți grăbi coacerea acasă. Acest truc merge în cazul fructelor de kiwi, banane, mandarine, mango, avocado, mere sau pere sau orice alt fruct care emană etilenă. Pune fructele într-un bol cu orez, să fie parțial acoperite, iar în două zile vor fi mai coapte și mai dulci.
Sursa foto: Pexels.com