Motivul pentru care o femeie din Bucureşti a fost „interzisă” în tramvaiul 32! Ce avea în mână atunci când a încercat să urce în STB

Publicat: 28/02/2023 | 08:46

Uneori între călători și vatmani sau șoferii STB se duce o luptă „pe viață și pe moarte”. Călătorii încearcă disperați să prindă și să urce în mijlocul de transport în comun, iar plăcerea conducătorilor pară să fie de a le închide ușa în nas. Asta a pățit recent și o bucureșteancă. Femeia aștepta de ceva timp tramvaiul 32, iar atunci când a trebuit să urce s-a trezit că ușile i se închid în față.

O femeia din București și-a exprimat revolta în mediul online, pe grupul de Facebook „Reclamații STB”. Bucureșteanca le-a povestit experiența neplăcută pe care a avut-o din cauza unui vatman. Femeia a povestit că aștepta liniștită tramvaiul 32 în stație, alături de alți călători. Atunci când tramvaiul a ajuns, oamenii au urcat, însă, ea se pare că a fost mai ghinionistă.

Femeia a povestit că a încercat să urce pe prima ușă, însă vatmanul i-a închis-o în nas. Femeia a bătut în geam, dar conducătorul nu s-a îndurat să o deschidă. Așa că aceasta a mers spre ușa doi a tramvaiului, care era deschisă. Însă, în momentul în care a ajuns în fața ei și această ușă s-a închis. Deși a protestat, femeia nu a fost lăsată să urce.

Bucureșteanca este revoltată de comportamentul vatmanului, căruia nu îi găsește nicio explicație. Ea spune că avea în mână un covrig și se gândește că poate acesta a fost motivul pentru care vatmanul nu i-a permis accesul în tramvai.

„Ceilalți s-au urcat și trebuia să urc în tramvai pe prima ușa, însă domnul sau doamna mi-a închis ușa în nas. Am bătut în geam, nimic. M-am dus spre următoarea ușa care era deschisă și când ajung este închisă și aceasta.

Nu e ca și cum eram întârziată și fugeam după tramvai, eram fix acolo, în stație, așteptând să urc. Apăs de mai multe ori pe buton, absolut nimic, de parcă aș fi fost o glumă acolo. Precizez că aveam un covrig în mână. Întrebarea mea este: eu, cu abonament valid, nu am voie să intru în tramvai și alte persoane bine cunoscute intră lejer, fără probleme? Motivul să fi fost covrigul? Nu înțeleg”, a scris femeia.

(CITEȘTE ȘI: IMAGINILE ZILEI! MIZERIE ȘI DEFECȚIUNI ÎNTR-UN TRAMVAI DIN BUCUREȘTI: „CAM AȘA SE CIRCULĂ ÎN 2023”)

„Nimeni nu ia măsuri”

Cazul descris mai sus nu este singular. Adesea, călătorii trec prin situații similare, deși conform Regulamentului Societății de Transport, printre obligațiile operatorilor de transport se numără „să asigure accesul liber şi nediscriminatoriu la transport, în baza documentelor stabilite prin reglementările legale în vigoare”.

„De când conducătorul tramvaiului își rezervă dreptul de a-și selecta călătorii?”, este întrebarea cu care femeia a rămas.

Mai mulți dintre internauții au reacționat la povestea femeii. Unii i-au luat apărarea acesteia, condamnând comportamentul vatmanului, în timp ce alții au mustrat-o pentru faptul că a încercat să urce pe prima ușă, care este doar pentru coborâre și i-au dat treptate vatmanului.

„Dacă nu faceți sesizare scrisă, nimeni nu ia masuri. Nici cel puțin o atenționare. Nu ai ce discuta cu o adunătură de ……”, a scris unul dintre internauți

„Ar trebui să faceți reclamație vatmanului pentru glume proaste. Chiar dacă vă urcați pe usa greșită, nu are dreptul să vă lase în stație…Plus să lăsăm glumele cu corectitudinea. Câți coboară pe partea corespunzătoare? Prea puțini! Ce a făcut e pură nesimțire”, a spus un altul.

„Pe prima ușă a tramvaiului nu se urcă, doar se coboară. Poate ar trebui și duneavoastră să respectați regulile înainte să comentați”, a fost părerea unui alt internaut.

(VEZI ȘI: POVESTEA CARE „BATE” ORICE FILM ROMANTIC! S-AU CUNOSCUT ÎN TRAMVAIUL 32 DIN CAPITALĂ ȘI LA SCURT TIMP S-AU CĂSĂTORIT: „AM PARTE DE TOATĂ DRAGOSTEA DIN LUME”)