Motivul pentru care Mihai Trăistariu nu s-a căsătorit până acum! „Nu pot să îmi fac o relație cu o astfel de fată”
Mihai Trăistariu a ajuns la vârsta de 41 de ani și își dorește să își întemeieze o familie. Este pregătit pentru căsătorie și pentru a-și asuma rolul de tătic. Însă în ciuda dorințelor artistului, viața amoroasă a acestuia nu este prea roz.
Mihai Tăristariu a mărturisit că este în căutarea unui partenere de ceva timp. Deși în tinerețe a pus accentul pe alte lucruri, acum a venit momentul în care își dorește o familie. Se află în căutarea femeii perfecte pentru el și sper că o va întâlni curând. (CITEȘTE ȘI: SĂRBĂTORI SĂRACE PENTRU MIHAI TRĂISTARIU. CE EFORTURI FACE, PENTRU A SUPRAVIEȚUI: „SĂ-MI VÂND MAȘINA, SĂ TRĂIESC?”)
„Am avut atâtea relații. Trei de trei ani, dar se tot rup. Eu cred că e ok doar în mintea mea, ceva e în minus, dar nu știu. Mama simțea nevoia să mă cupleze. Vedea că sunt timid. Eram cu cartea, voiam să iau la șapte facultați. Până la 19 ani nu am avut nicio relație, tocilar.
Mama mi-a băgat o fată în cameră. Mi-a zis fata aia, mama ta vrea să ne căsătorim. Nu ne-am căsătorit, dar am avut o relație. Eu m-am și logodit odată. Logodna înseamnă aproape căsătorie. Trei ani am stat cu o fată, eram convins că o să ne căsătorim”, a declarat Mihai Trăistariu.
„Nu pot să îmi fac o relație cu o astfel de fată”
Mihai Tăristariu este dezamăgit de faptul că nu a găsit până acum o femei pe placul lui. Artistl spune că nu este foarte pretențios și caută o femeie care să își dorească și ea o familie. Însă norocul nu pare să fie de parte lui. Acesta a declarat că întâlnește femei care își doresc de la el doar o aventură și nu caută ceva serios.
Artistul pare că s-a săturat de relații pasagere și vrea cu adevărat o familie. Crede că este perfect pentru rolul de soț și că poate să fie un tătic de nota zece. (VEZI ȘI: DE TOT RÂSUL! CARE ESTE CEA MAI JENANTĂ SITUAȚIE PRIN CARE A TRECUT MIHAI TRĂISTARIU: „M-AM C$%^& PE MINE”)
„Cred că părerea mea este prea bună despre mine, că sunt cuminte, civilizat, la locul meu, că aș putea fi tată bun. Eu nu mi-aș bate copiii, nevasta, i-aș crește. Am opt pisici și îi cresc ca pe niște copii. Cred că aș fi perfect pentru o căsnicie, dar nu am nimerit ce trebuie, caut greșit.
Eu sunt timid de fel, vreau să îmi dea și mie o fată o întâlnire, primesc poze deocheate. Nu mă cheamă la o cafea pentru relație, doar pentru partide și mă enervează. Eu nu pot să îmi fac o relație cu o astfel de fată. Cred că sunt perfect pentru o căsnicie”, a mai spus Mihai Trăistariu.