Motivul pentru care Marius Ștefănescu nu s-a transferat la FCSB. “Acolo s-a blocat!”

Publicat: 12/09/2023 | 18:22
Marius Ștefănescu

Marius Ștefănescu (25 de ani), mijlocașul lui Sepsi, s-a aflat pe lista de transferuri a celor de la FCSB în această vară, însă mutarea nu s-a finalizat. Agentul fotbalistului, Florin Vulturar, a dezvăluit și motivul. Mai exact, cluburile nu s-au înțeles cu privire la suma de bani ce ar fi urmat să fie plătită de vicecampioana României.

Potrivit agentului, între Sepsi și FCSB au fost negocieri dure, ce s-au întins pe mai multe luni. Florin Vulturar a dezvăluit cum s-au purtat tratativele dintre cele două cluburi.

Am fost în discuții vreo 6 luni (n.r. de la începutul anului 2023) cu Sepsi referitor la transferul lui Ștefănescu la FCSB, dar într-un final nu s-a materializat nimic.

Perioada trecută de transferuri a fost doar o tatonare, iar în perioada aceasta s-a discutat foarte mult și cu cei de la Sepsi, și cu domnul Georgescu (n.r. Mihai Georgescu, proprietarul școlii de fotbal Viitorul Mihai Georgescu) de la Cluj, pentru că știți că o parte din drepturile federative le are clubul domniei sale.

Nu este adevărat că domnul Becali a cumpărat cele 50 de procente deținute de domnul Georgescu. S-a negociat, știau și cei de la Sepsi că discutăm cu domnul Georgescu, ne-am înțeles la preț pentru cele 50 de procente, dar apoi s-a blocat cu cei de la Sepsi”, a susținut Florin Vulturar.

(NU RATA: MOTIVUL PENTRU CARE GIGI BECALI L-A AMENDAT PE FLORINEL COMAN CU 10.000 DE EURO. „MĂ BAGĂ ȘI LA DISCRIMINARE”)

“S-a ajuns pe undeva la 800.000 de euro”

Totodată, agentul a dezvăluit și suma la care au convenit, în primă fază, cluburile să se realizeze mutarea lui Marius Ștefănescu de la Sepsi la FCSB.

Nu s-a discutat niciodată despre un milion de euro, s-a ajuns undeva pe la 800.000 și a rămas să termine ei cu meciurile din Europa și în cazul în care nu se califică să mai discutăm.

În mare parte ne înțelesesem pe o sumă, dar după meciurile din Europa a venit Atilla Hadnagy (n.r. directorul sportiv al lui Sepsi) și a zis că nu mai există acel preț, că acum e alt preț. Și acolo s-a oprit totul.

Domnul Dioszegi a zis că nu mai vrea să se despartă de jucători și doar pentru 1,5 milioane ar fi de acord să plece jucătorul”, a mai spus impresarul de jucători.

Florin Vulturar

Marius Ștefănescu ar fi vrut să vină la FCSB

În final, Florin Vulturar a anunțat că Marius Ștefănescu și-ar fi dorit să ajungă la FCSB în perioada de mercato din vară.

S-a discutat puțin și cu jucătorul, dar nu aveam ce să vorbim cu el dacă nu ne înțelegeam cu clubul. Cei de la Sepsi ne-au dat acordul să discutăm în mare cu jucătorul dacă este de acord să vină la FCSB, dar nu aveam ce să discutăm foarte mult.

Nu cred că întâmpinam mari probleme cu jucătorul, totul era la salariu. Din discuția pe care am avut-o cu el și-ar fi dorit să vină. Știți cum e? Când e trenul în gară atunci trebuie să te urci în el. Și cu Chindriș s-a vorbit, au fost oferte și uitați unde e Chindriș acum. Mie îmi place să fac lucrul în momentul în care trebuie făcut”, a mai spus impresarul.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult