Motivul pentru care Maria Constantin a amânat petrecerea de nuntă. Adi Minune e vinovat!

Publicat: 31/07/2023 | 14:17

Maria Constantin s-a cununat, deja, religios cu soțul ei, Robert Stoica. Invitații au fost prezenți doar la biserică, asta pentru că petrecerea va avea loc abia pe 4 august, la un superb local, în aer liber, ce aparține familiei lui Gabi Bădălău. Unul dintre motivele pentru care cei doi miri au luat această decizie îl constituie faptul că abia atunci putea fi prezent și Adrian Minune, care le va cânta invitaților. CANCAN.RO are toate amănuntele.

Maria Constantin a îmbrăcat deja rochia albă de mireasă și, atât ea, cât și soțul ei, Robert Stoica, și-au jurat credință și-n biserică.

Maria Constantin și Robert Stoica s-au cununat religios

Cu toate acestea, artista a amânat petrecerea, din mai multe motive. Evenimentul va avea loc pe 4 august, în Bragadiru, la locația deținută de familia lui Gabi Bădălău, iubitul Biancăi Drăgușanu. Unul dintre motivele acestei amânări îl constituie și programul lui Adrian Minune, cel care le va cânta invitaților, alături de alte nume mari ale muzicii românești.

„Am ales acest loc pentru că vrem să facem afară și mi s-a părut cea mai frumoasă locație pe care am văzut-o vreodată pentru un eveniment în aer liber.

E un lac artificial, o fântână arteziană superbă și multe foișoare.

Am decis să facem petrecerea într-o altă zi decât în cea a cununiei religioase pentru că atunci puteau nașii, tot atunci putea să vină să cânte Adi Minune, și tot atunci era mai bine și pentru rudele noastre. În plus, nu puteam face vineri și cununia religioasă pentru că se intră în postul de Sf. Maria și nu ne mai oficializa absolut nimeni”, a declarat Maria Constantin în excvlusivitate pentru CANCAN.RO.

Vezi și MESAJUL HALUCINANT PRIMIT DE MARIA CONSTANTIN DE LA O FEMEIE, LA SCURT TIMP DUPĂ CE S-A CĂSĂTORIT CU ROBERT STOICA: ”SPER SĂ NU PROFITE DE TINE”

Toți invitații, îmbrăcați în alb, ca și mireasa

Cei aproximativ 250 de invitați vor avea parte de o nuntă atipică. Mirii au impus ca dress cod o ținută lejeră, în nuanța alb, ca rochia miresei. Nu se va păstra nicio tradiție, mireasa nu va fi furată. Artista ne-a mărturisit și de ce și-a dorit acest lucru:

„Va fi ca dress cod, ținuta albă. Pentru că am gândit că va fi un party la care toată lumea trebuie să se distreze. În plus, vor fi 39 de grade atunci. Dacă nu stabileam aceat dress cod, toată lumea ar fi venit ca la o nuntă elegantă, încorsetați. Am gândit petrecerea ca și când am merge la un club, la care lumea să se simtă comod și cât mai bine. Mirele va fi îmbrăcat tot în alb, normal. Eu s-ar putea să mă schimb în rochia de la cununie, care e foarte lejeră”.

Citește și MARIA CONSTANTIN, ANUNȚUL MULT AȘTEPTAT ÎNAINTE DE NUNTĂ. ARTISTA A VORBIT DESPRE A DOUA SARCINĂ: „O MARE MINUNE”

„Exclus ca eu să cânt la propria mea nuntă”. Cine va susține programul artistic

Maria Constantin ne-a mai spus că nu va cânta sub nicio formă la propria sa nuntă. Printre cei care vor susține programul artistic, se numără nume mari ale muzicii românești, printre care și Ionuț Dolănescu. În ceea ce privește meniul, acesta va fi unul italienesc.

„Va fi meniu italienesc. Nu vom avea dansul mirilor. Pe lângă Adi Minune vor mai cânta Luis Gabriel, Marcela Fota, Emilia Ghinescu, Ionuț Dolănescu.

Eu nu voi cânta, e exclus, vreau să mă distrez. Nu vom ține nicio tradiție. Tortul va fi separat la fiecare, ca o prăjiturică”, a completat artista.

(VEZI ȘI: MARIA CONSTANTIN A ANUNȚAT CÂȚI BANI PLĂTEȘTE PENTRU „NUNTA ANULUI”. ÎI ECLIPSEAZĂ PE SMILEY ȘI GINA PISTOL? SUMA E URIAȘĂ: „PE ACOLO NE ÎNVÂRTIM!”)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.