Motivul pentru care mama lui Gigi Becali nu este de acord cu alianța cu George Simion. Cum a reacționat când a aflat

Publicat: 19/10/2024 | 23:06

Deși inițial a fost temător și spunea că „suflă și în iaurt” după ce a fost la închisoare, Gigi Becali a trecut în tabăra lui George Simion și îl susține la alegerile prezidențiale. Însă, deși Becali pare că s-a angajat trup și suflet în campania liderului AUR, mama latifundiarului nu este pe aceeași lungime de undă și nu susține drumul pe care fiul ei a luat-o. Ce a spus aceasta când a aflat că Gigi Becali s-a alăturat partidului AUR?

În urmă cu ceva timp, Gigi Becali, patronul echipei FCSB, a anunțat că a intrat în partidul AUR, pe listele căruia va candida la alegerile parlamentare, și că îl va susține pe George Simion la prezidențiale. Ei bine, această mișcare nu i-a căzut prea bine Alexandrinei Becali.

(CITEȘTE ȘI: S-A RETRAS DIN FOTBAL, DAR GIGI BECALI ÎL BÂNTUIE ȘI ACUM! POVESTEA ARGENTINIANULUI E SPUMOASĂ! ”M-A ȚINUT PE AEROPORT PÂNĂ LA 4 DIMINEAȚA!”)

„Mamei nu îi convine”

Așa cum spuneam, în urmă cu ceva timp, Gigi Becali s-a alăturat partidului AUR, pe listele căruia va candida la alegerile parlamentare, și îl susține pe George Simion la prezidențiale. Deși inițial a fost temător să facă acest pas, acum patronul FCSB trage umăr la umăr cu liderul AUR.

Recent, cei doi au mers să ducă ajutoare la sinistrații din comuna Pechea, Galați, după inundațiile catastrofale care au afectat județul și au făcut prezența și la Iași, cu ocazia pelerinajului de Sf. Parascheva. Deși, Gigi Becali defilează acum mândru lângă George Simion, mama acestuia nu este de acord cu acțiunile fiului său.

Mai exact, Alexandrina Becali, în vârstă de 94 de ani, se teme ca istoria să nu se repete și nu apreciază implicarea fiului său, din nou, în politică.

„Mamei de exemplu nu îi convine. «Că mamă nu știu, că nu ai văzut ce ai pățit, că poate iar». Acum eu vă spun un lucru: ce a fost nu o să mai fie, niciodată. Adică nu o să mai fie un om Coldea. Poate nu trebuia să îi spun numele că nu mai vreau să fac păcate. Nu o să mai existe cineva care o să își mai permită să facă ce au făcut.

Și mai spun încă ceva, nu sunt eu linia întâi, eu acum vreau să îl ajut pe un om. Iar ca lui să îi facă ceva, nu au cum. De ce? Dacă aveai 7, 12, 9, dar când ajungi de 30, că partidul acolo va ajunge la alegeri. Eu i-am spus așa: noi trebuie să facem să depășim PSD-ul, să dăm Guvernul. Ca să putem să facem, că dacă nu ai Guvernul cum să poți să faci case dacă e altul prim-ministru. Toată lumea trebuie să înțeleagă că România se conduce din Parlament”, a spus Gigi Becali, în cadrul unei emisiuni.

(VEZI ȘI: GIGI BECALI A ÎNCASAT O MICĂ AVERE DUPĂ VICTORIA FCSB ÎN FAȚA PAOK. CÂTE SUTE DE MII DE EURO A PRIMIT)

This browser does not support the video element.