Irina Loghin este una dintre cele mai cunoscute și mai apreciate cântărețe de muzică populară din România. În vârstă de 83 de ani, artista se menține în formă cu ajutorul alimentației și al unui stil de viață cât mai sănătos. Irina Loghin nu va avea pe masa de Crăciun preparate din carne. Motivul l-a explicat chiar ea.
Au trecut ani buni de când Irina Loghin a scos carnea din alimentație. Cântăreața a adoptat stilul vegetarian, consumând doar legume, fructe și cereale. Din acest motiv, vedeta a renunțat demult la consumul de carne, astfel că nici pe mesele de sărbători nu se găsesc astfel de preparate.
Din ce în ce mai multe persoane aleg să își schimbe stilul de viață, iar cea mai bună opțiune pentru ei o reprezintă dieta vegetariană. Deși poate puțini erau cei care știau asta, însă Irina Loghin a devenit adepta unei astfel de alimentații în urmă cu mai mulți ani.
Deși pe masa românilor preparatele din carne nu lipsesc, artista s-a obișnuit demult cu stilul de viață mult mai sănătos pentru ea.
Dieta vegetariană pe care a adoptat-o o ajută pe artistă să se mențină cât mai sănătoasă. Deși nu este atât de ușor să urmeze un astfel de stil de viață, pentru nimic în lume nu ar renunța la el.
(CITEȘTE ȘI: DIETA DE DETOXIFIERE A IRINEI LOGHIN. CUM REUȘEȘTE SĂ SE MENȚINĂ ÎN FORMĂ ARTISTA DE 83 DE ANI)
,,Fructe, legume şi cereale – asta e scara mea de hrană. Şi un vegetal din avocado. Este destul de dificil, dar eu îl prefer.”, a declarat Irina Loghin, potrivit Antena 3 CNN.
De asemenea, artista a menționat faptul că această dietă și acest stil de viață o întineresc atât fizic, cât și sufletește.
,,În sufletul meu, mă simt ca la 20 de ani. Dieta vegetariană mă întinereşte şi fizic, şi sufleteşte. Nu aş renunta la acest mod de viaţă pentru nimic în lume.”, a mai spus Irina Loghin.