Motivul pentru care Gabriela Cristea a lipsit de la debutul noului sezon Mireasa. Simona Gherghe a fost nevoită să facă anunțul inedit
Ieri, 22 ianuarie, un nou sezon al emisiunii Mireasa a luat startul. Simona Gherghe i-a întâmpinat pe noii concurenți și le-a prezentat casa în care o să locuiască pentru următoarele luni. Tot ieri a început și emisiunea Mireasa – Capriciile Iubirii, doar că de această dată telespectatorii au avut parte de o surpriză. În locul Gabrielei Cristea a apărut tot Simona Gherghe. Se pare că soția lui Tavi Clonda nu a putut ajunge la premiera noului sezon, iar Simona Gherghe a fost nevoită să îi ia locul.
Show-ul matrimonial de la Antena 1 a debuta ieri cu noi concurenți dornici să își găsească jumătatea. În același timp și emisiunea Mireasa – Capriciile Iubirii de la Antena Stars a avut premiera, doar că la cârma primei ediții nu a stat Gabriela Cristea, așa cum toată lumea se aștepta. Bruneta a lipsit de pe micile ecrane, iar locul ei a fost luat de Simona Gherghe. Aceasta a vorbit despre ce se întâmplă cu colega sa și a dezvăluit motivul pentru care Gabriela Cristea a lipsit.
(CITEȘTE ȘI: GABRIELA CRISTEA, DEZASTRU ÎN BUCĂTĂRIE. PREZENTATOAREA TV ȘI-A PUS MÂINILE ÎN CAP. „NE RUGĂM SĂ NE IASĂ”)
Gabriela Cristea, absentă la debutul noului sezon Mireasa
Așa cum spuneam, noul sezon al emisiunii Mireasa – Capriciile Iubirii a început fără Gabriela Cristea. Telespectatorii au fost surprinși atunci când au văzut-o pe Simona Gherghe pe micile ecrane, însă aceasta a lămurit repede tot. Potrivit spuselor prezentatoarei, Gabriela Cristea nu s-a prezentat în platou din cauza unor probleme personale.
Mai exact, se pare că soția lui Tavi Clonda se confruntă cu unele probleme de sănătate, suficient de grave cât să o facă să rateze debutul noului sezon. Simona Gherghe a precizat că își va înlocui colega pentru o perioadă de timp și i-a transmis acesteia să se facă bine cât mai repede.
„Sunt Simona Gherghe, sunt gazda voastră în această seară și este o excepție că sunt aici. Îi dorim multă sănătate Gabrielei și sperăm să se întoarcă la cârma emisiunii Capriciile – Iubirii cât de curând”, a transmis Simona Gherghe, la Antena Stars.
Gabriela Cristea, mesaj pentru telespectatori
Cu puțin timp înainte de premiera noului sezon, Gabriela Cristea le-a transmis fanilor că este nerăbdătoare să se întoarcă pe platourile de filmare și să descopere noii concurenți. Vedeta spunea că și-a încărcat bateriile în vacanță și că este gata să revină în forță la treabă.
Însă, se pare că planurile și entuziasmul Gabrielei Cristea s-au năruit, iar aceasta mai are de așteptat până când se va întoarce în fața publicului și îi va cunoaște pe noii participanți ai emisiunii.
„Sunt bucuroasă că începând de astăzi revenim în casa Mireasa cu un nou sezon Mireasa – Capriciile iubirii. După ce mi-am încărcat bateriile alături de familie, în vacanţă, le dau întâlnire telespectatorilor în fiecare seară, de la 19:00, în direct, pe Antena Stars.
Aşa cum ne-am obişnuit, vom trata pe larg toate subiectele de peste zi din Casa Mireasa şi vom dezbate alături de concurenţi şi de familiile şi prietenii lor cele mai importante momente. Anul acesta, în cel de-al nouălea sezon al show-ului de la Antena 1, vom descoperi nişte concurenţi extraordinari şi o prezenţă-record a mamelor, nu mai puţin de opt la număr, ceea ce va da show-ului o încărcătură cu totul specială.
Vă aştept în fiecare seară, de luni până vineri, de la 19:00, în direct pe Antena Stars la Mireasa, Capriciile iubirii!”, anunța Gabriela Cristea înainte de debutul sezonului.