ESEC. Sebastian Dubarbier ar fi putut imbraca tricoul lui Lazio in aceasta iarna TEAPA. Portarul Pablo Carrizo, conational cu Dubarbier, a jucat lamentabil in tricoul lui Lazio de la transferul sau si a provocat uriasul scandal care l-a impiedicat pe fotbalistul de la CFR sa ajunga in Italia Mijlocasul a fost foarte aproape de a ajunge in curtea lazialilor, dar drumul sau a fost oprit de o teapa data de catre impresarii sai clubului italian. Ionut Brandusa Micutul argentinian de banda de la CFR, Sebastian Dubarbier, are motive serioase sa fie dezamagit de faptul ca nu a prins un transfer afara in aceasta iarna. Lazio a fost gruparea care si-a aratat cel mai mult interesul pentru serviciile sud-americanului, dar afacerea nu s-a concretizat pana la urma. Putini stiu ca principalul vinovat al tranzactiei esuate nu este nimeni altul decat unul dintre agentii fotbalistului clujean, Pablo Sabbag, cel care l-a propus pe Dubarbier la Lazio. „Am vorbit cu Lotito de mai multi jucatori, unul dintre ei fiind Dubarbier. Cei de la Lazio au fost incantati de fotbalist, dar ei il vor pentru inceput sub forma de imprumut, pentru ca apoi sa se decida daca il cumpara definitiv. CFR nu isi doreste acest lucru, dar ramane sa negociem. Exista sanse reale ca tranzactia sa se finalizeze”, declara Sabbag cu ceva timp in urma referitor la posibilitatea ca Dubarbier sa devina coleg cu Radu Stefan. Intre timp, lucrurile au luat o intorsatura nedorita pentru elevul lui Dushan Uhrin Jr. Astfel, italienii au refuzat in aceasta iarna sa continue tratativele cu clubul roman, tocmai pentru ca Dubarbier era reprezentat de catre respectivul agent. Mai exact, oficialii laziali nu au mai vrut sa mai auda de Sabbag si de o alta propunere a acestuia dupa ce impresarul l-a adus la Lazio in vara trecuta pe portarul Carrizo, de la River Plate, pentru aproximativ 15 milioane de euro. Prestatia jucatorului din acest sezon a fost indelung contestata de catre suporteri, imaginea presedintelui gruparii romane, Claudio Lotito, avand cel mai mult de suferit. Totul a culminat cu o cearta intre conducatorul lui Lazio si Sabbag, in care cei doi si-au aruncat vorbe grele si amenintari. Ruptura intre acestia a facut ca trecerea lui Dubarbier pe Olimpico sa pice irevocabil.