Cristina Bălan, câștigătoarea trofeului „Vocea României-sezonul 5”, dar și vocea trupei Impact este o familistă convinsă, artista fiind o mămică dedicată gemenilor săi (Toma și Matei) care s-au născut cu sindromul Down.
De când cei doi fii ai săi au venit pe lume, Cristina și-a dedicat aproape tot timpul său creșterii acestora, pentru ca micuții să fie cât mai bine îngrijiți, să acumuleze cât mai multe achiziții.
Recent, artista a luat o decizie ușor suprinzătoare: și-a retras copiii de la școală! „Noi nu am avut noroc cu școala, cu un cadru didactic căruia să îi pese de noi. Să facă un pas dincolo de fișa postului. Noi avem lege, și nu mai pot cu legile astea, că copiii speciali au dreptul la învățământul de masă, dar nimeni nu face nimic pentru ei, de fapt. Nu ai manuale adaptate, nu ai profesori de sprijin,… E ca și cum i-ai spune: Tu, în căruciorul cu rotile, ai dreptul să urci scările astea, dacă vrei. Este treaba ta! Dar eu nu îți ofer o rampă, tu urcă, eu nu am nimic împotrivă”, a dezvăluit Cristina Bălan, pentru Fanatik.
Cântăreața a declarat că băieții săi erau marginalizați și nu se dezvoltau așa cum trebuie. „I-am retras de la școală, pentru că a început să devină un mediu nociv pentru ei. Dacă un adult nu știe să gestioneze o situație de genul acesta și începe să îi ferească pe copiii tipici de copiii speciali, atunci ei încep să se simtă izolați. Încep să dezvolte o anumită atitudine, fără să aibă vreo vină neapărat, dar există. Ei nu sunt violenți, dar dacă văd violență, pot să o preia. Dacă văd alți băieței că dau cu piciorul sau se hârjonesc și fac gesturi, le preiau și ei. Dar problema este că la un copil tipic se scuză lucrurile astea, că e copil. Dar la copilul special se spune că are o problemă de comportament”, a mai spus Cristina Bălan.
Mama lor susține că s-au observat deja primele schimbări în comportamentul lor. „Nu vrem să îi ducem într-un mediu care nu îi integrează și care a devenit toxic pentru ei. Ei veneau foarte nervoși de la școală, veneau și făceau niște lucruri pe care nu le-am văzut în viața noastră până la mediul acesta și atunci am vorbit cu psihologul copiilor, cu alte persoane avizate, am cerut păreri în dreapta și-n stânga, și am decis să îi ținem acasă. Și într-adevăr, se vede diferența. E adevărat, facem noi lecții, am luat manualele, reînvățăm și noi. Facem matematică, facem dezvoltare personală…”, a mai spus Cristina Bălan
Sursa foto: Facebook