Motivul pentru care Anda Adam „şi-a abandonat” fetiţa şi s-a înscris la „Exatlon”! Secretul trist era ţinut ascuns chiar şi faţă de prieteni
Bunăstarea pe care o afişează Anda Adam în public ori pe reţelele de socializare este doar o aparenţă, pentru că, în realitate, solista are mari probleme financiare. Firma ei, ”Anda Adam Company”, a mers mai mult pe pierdere – cel puţin după evidenţele contabile – şi a acumulat datorii uriaşe! Este vorba de suma de 208.000 euro, înscrisă la ANAF şi reprezentând impozite, asigurări sociale datorate, alte dări la stat, dar şi… un credit! (CITEŞTE ŞI: Mărturisiri-bombă din culisele „Exatlon”: „Kiriţă şi Cream întreţineau relaţii intime înainte să intre în concurs”. Informaţii exclusive)
Anda Adam ar fi vrut să ţină totul sub tăcere, dar adevărul s-a aflat! Asta şi pentru că, recent, magistraţii unei judecătorii din Bucureşti au încuviinţat executarea silită a cântăreţei, prin firma sa, în contul datoriilor acumulate la una din cele mai mari bănci din România, astfel că toate lichidităţile cântăreţei, conturile şi activele au fost puse sub sechestru!
Dacă ar fi câştigat, îşi putea plăti jumătate din datorii
Nu e de mirare, în acest caz, că Anda Adam a recurs la o soluţie disperată şi a plecat în Republica Dominicană, să concureze în emisiunea ”Exatlon”, pentru premiul substanţial de 100.000 de euro. Doar aşa a putut să-şi lase acasă fetiţa de doi ani, pe micuţa Evelin, care se uita în fiecare seară pe fereastră, cu lacrimi în ochi, să vadă dacă ”vine mami”, aşa cum dezvăluia chiar soţul artistei, Sorin. Dacă ar fi câştigat marele premiu, suma i-ar fi permis Andei Adam să-şi plătească jumătate din datoriile înregistrate la fisc, dar artista nu a avut noroc şi s-a întors acasă în cârje! (VEZI PE CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA: Anda Adam a fost operată! Prima imagine cu blondina pe patul de spital: “Operaţia a fost…“)