Motivul pentru care Analia Selis e singură la patru ani de la divorț: ”Am avut iubiți ….”

Publicat: 25/05/2024 | 14:12

Analia Selis nu și-a refăcut viața după divorțul de Răzvan Suma, parafat în 2020, chiar dacă separarea dintre ei a survenit cu un an mai drevreme. Artista din Argentina nu duce lipsă de admiratori, însă recunoaște deschis, pentru CANCAN.RO, că în viața ei nu a apărut încă persoana potrivită și, probabil, pretențiile ei au crescut. Este asumată cu alegerea făcută și lasă timpul să își urmeze cursul firesc. Până pe 8 iunie, cântăreața se află în turneu național „TANGO AUTÉNTICO”, care marchează 20 de ani de carieră.

După 21 de ani petrecuți alături de tatăl copiilor ei, Analia Selis nu s-a grăbit să intre într-o nouă relație, experimentând pentru prima oară acest statut.

Pe plan personal sunt foarte bine. Este un an în care s-au așezat lucrurile în viața mea foarte frumos. Am așteptat să se așeze toate. O despărțire nu e ușoară, a trecut timp, dar totuși cu timpul se așează tot. Anul acesta este un an care se dovedește fantastic de echilibrat din toate punctele de vedere. Mă simt bine, sunt singură. Am învățat să fiu singură cu mine, nu mi-a fost ușor. În afară de cei 21 de ani în care am fost cu Răzvan, înainte am avut iubiți”, ne-a mărturisit ea.

CITEȘTE ȘI: ANALIA SELIS S-A DESPĂRȚIT ÎN SECRET DE RĂZVAN SUMA. CÂNTĂREAȚA ARGENTINIANĂ, DECLARAȚII TRANȘANTE DESPRE DIVORȚ: “ÎN CEEA CE MĂ PRIVEȘTE, NU EXISTĂ DRUMUL ÎNAPOI”

Analia Selis: „Am avut și am pretendenți în continuare”

Analia Selis este o artistă admirată atât prin prisma muzicii, cât și a fizicului. De când este divorțată, mulți bărbați au încercat să îi intre în grații și să îi atragă atenția, însă niciunul nu a avut sorți de izbândă.

Nu e ușor să găsești pe cineva care să îți placă, devii mai pretențios, la 47 de ani și cu 2 copii nu cred că sunt genul de persoană care să încerce o relație de care să nu fiu sigură. Sunt foarte pretențioasă cred, nu a fost să fie. La un moment dat am zis: bine, hai, încerc, am mai ieșit cu cineva, nu, pierd timpul. Acum dacă sunt sigură că nu e pentru mine, nici măcar nu accept invitațiile. Am avut și am pretendenți în continuare, dar nu sunt interesată de nimeni din cei care sunt în preajma mea. Probabil nici eu nu am fost pregătită”, a declarat, pentru CANCAN.RO, Analia Selis.

În schimb, pe plan profesional, artistei îi merge foarte bine. Aflată în turneul național TANGO AUTÉNTICO, artista susține concerte pe bandă rulantă în principalele orașe din România până pe 8 iunie. De asemenea, multe concerte sunt sold -out, ceea ce reprezintă o validare a muncii depuse. “Viața mea e fantastică. Sunt în turneu, am concerte zilnice, așa că mai bine nu poate să îmi meargă. Mi-e dor de copii, dar e mama cu ei. Sunt foarte bine”, ne-a spus ea.

Analia Selis: „Concertele sunt sold out și mă bucură foarte mult”

Din mariajul cu Răzvan Suma, artista are 2 copii – Tiago (11 ani) și Noa (13 ani), care le calcă pe urme părinților. Cei doi au convenit ca fata și băiatul să înceapă clasa zero la Colegiul Național de Muzică George Enescu, pentru a vedea dacă au talent în acest sens, iar dacă nu, în clasa a cincea să îi mute la o altă școală. Decizia a fost luată la acel moment, tocmai pentru ca ei să nu le reproșeze mai târziu părinților că nu au făcut muzică. Și, spre bucuria Analiei, ambii copii sunt talentați și facă muzică la nivel profesionist.

“Sunt doi copii minunați, mă înțeleg foarte bine cu ei. S-a nimerit să fie extrem de talentați amândoi și iubesc muzica. Tiago e cu violocenlul, Noa este cu chitară și voce. Cântă extrem de bine. Săptămâna viitoare va fi debutul ei, va cânta cu Big Bandul de la Filarmonica din Pitești, prima oară, pe scenă. Din păcate o să ratez evenimentele copiilor, pentru că sunt în turneu. Iar Tiago va cânta miercuri cu orchestra de la Filarmonică. Băiatul e în clasa a cincea și a câștigat olimpiada națională. Iar Noa a câștigat locul al doilea la olimpiada pe București.

Face chitară pentru că până în clasa a noua nu poate să facă canto. E în clasa a șaptea. Miercuri va fi concertul principal din București, unde voi cânta cu orchestra de camera Radio și cu băieții cu care sunt în turneu, iar în turneu sunt concerte simfonice, de trio. Până pe 8 iunie am zilnic concerte. E un turneu aniversar. Am făcut 20 de ani de carieră de la Cerbul de Aur 2004 și 10 ani de când cânt tango. Am o carieră, din fericire, foarte frumoasă. Concertele sunt sold out și mă bucură foarte mult”, a spus, pentru CANCAN.RO, Analia Selis.

NU RATA: ANALIA SELIS A SPUS ADEVĂRATUL MOTIV PENTRU CARE A DIVORȚAT DE RĂZVAN SUMA: ”DE FAPT, EL A PLECAT DE ACASĂ…”

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.