Motivul pentru care Adrian Minune a izbucnit?! Karmen e responsabilă: “S-a lăsat cu lacrimi!”
Încă de la finele anului trecut, Karmen Simionescu a avut de gestionat una dintre cele mai mari provocări ale carierei – intepretarea rolului din „Clanul”, serialul prezentat în prime time de PRO TV. Nadine, personajul atribuit lui Karmen, este fiica unui mafiot, care demonstrează extrem de multă putere și siguranță în luarea deciziilor la nivel înalt. Diferenta dintre Nadin și adevărata față a fiicei lui Adrian Minune este ilustrată de vedetă, într-un interviu acordat exclusiv pentru CANCAN.RO!
Prestația lui Karmen nu doar că a ajuns la inimile fanilor, ci l-a impresionat până și pe Adrian Minune. S-a ajuns chiar până la lacrimile tatălui mândru de fiica actriță, susține Karmen. Încă o prezență uimită de Nadine este Sofia, nepoata lui Adrian Minune, fiica lui Karmen. Cea mică îi dă mamei replici din „Clanul”, ba chiar o oprește pe actriță să meargă la filmări, de teamă că acțiunea din serial poate deveni reală.
Adrian Minune, emoționat de prestația lui Karmen din „Clanul”: „S-a lăsat cu lacrimi!”
CANCAN.RO: Karmen, știm că ești artistă în zona muzicală, dar cum e cu actoria, pe platourile de filmare?
Karmen: Este superb, e o familie minunată, cu oameni foarte drăguți. Pe lângă faptul că în serial suntem niște nemernici, niște nenorociți, să vorbim sincer acum, facem numai omoruri, clanuri, nasol rău de tot ce se întâmplă.
Dar pe platourile de filmare toată lumea este minunată, sunt oameni de la care ai de învățat, am norocul să fiu învățăcel și în mediul ăsta. Că până acum am fost în muzică și am stat numai lângă nume mari de la care am tot furat. Și acum am trecut la actorie, unde, mulțumesc lui Dumnezeu, lângă niște nume imense și fur din experiența lor, bineînțeles. Eu fur de peste tot, sunt ca un copil!
CANCAN.RO: Tatăl tău s-a uitat vreodată la un episod de „Clanul”, te-a validat?
Karmen: Da! Ba mai mult, la final s-a lăsat cu lacrimi! La muzică n-a fost cu lacrimi, a fost cu «bravo, bă, tată, ești mai tare decât mine!». Suntem pe două părți diferite, dar la actorie a fost cu lacrimi, chiar a rămas profund impresionat, mi-a plăcut mult reacția lui.
( CITEȘTE ȘI: EXISTĂ RIVALITATE ÎNTRE KARMEN SIMIONESCU ȘI BETTY STOIAN? FIICA LUI ADRIAN MINUNE A DAT CĂRȚILE PE FAȚĂ! )
Fiica lui Karmen Simionescu, absorbită de rolul mamei din serialul de la PRO TV
CANCAN.RO: Dar copilașul când te-a văzut la TV, care a fost reacția?
Karmen: E foarte interesant ce se întâmplă cu Sofia, în legătură cu «Clanul», pentru că deja îmi dă replici din serial. I-am zis «mami, nu mai plânge, că tu nu mai ești bebe», iar ea mi-a zis «Bebe Măcelaru’?». Apoi am încercat copilului să îi explic, fiind în vacanță în Mexic, «uite, mami, un pelican», iar ea a zis «Pelicanu din Clanul?».
Și ultima, nu am realizat că ea era în încăpere la momentul respectiv și-i povesteam soțului meu că va fi o scenă tragică pe care trebuie să o filmăm și e ceva complicat de făcut. Și apoi la finalul zilei Sofia mi-a zis «mama, poți, te rog, să nu te mai duci la Clanul, pentru că acolo sunt pistoale și oameni răi, să nu îți facă cineva ceva rău?!».
Apoi stai și explică-i copilului că acolo e doar o joacă, că nu e nimic adevărat.
( ACCESEAZĂ ȘI: NOI DETALII DESPRE AVC-UL SUFERIT DE CĂTRE SOȚIA LUI ADRIAN MINUNE. KARMEN A SPUS TOTUL )
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
This browser does not support the video element.