Motivul pentru care Adelina Pestrițu va purta două rochii de mireasă
Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea își unesc destinele pe 20 Iulie. Așa cum era de așteptat bruneta s-a ocupat de fiecare detaliu pentru marele eveniment, dar și de ținutele pe care ea și micuța Zeni le vor purta în ziua cea mare.
Adelina nu s-a ocupat doar de detaliile ei vestimentare, ci şi de cele ale Zenaidei-Maria, în vârstă de aproape 10 luni. Vedeta i-a achiziționat fiicei sale o rochiță chiar din America.
„O să-i comand o rochie de mini-mireasă, tot albă. Evident că va sta şi ea cu noi, ne vom distra împreună. Va rămâne în grija bunicilor şi, chiar dacă şi ele vor avea rochii cu trenă, cu siguranţă vor alerga după micuţa noastră”, declara Adelina Pestriţu.
Cât despre rochiile Adelinei de mireasă, vedeta a comandat deja cele două ținute, una pentru ceremonia de la biserică și alta, pentru petrecerea de la restaurant, la un brand internațional de lux, cu reprezentanță in România. Rochiile pentru nuntă, lucrate manual, vor veni direct de la Barcelona. Celebrul fotomodel Irina Shayk a îmbrăcat aceste modele de rochii de mireasă la o prezentare de modă. Evident că și cheltuiala a fost pe măsură!
Cât au costat rochiile Adelinei Pestrițu
Vedeta a scos din buzunar o sumă considerabilă pentru cele două rochii. Adelina nu s-a uitat la bani pentru a arăta impecabil în ziua în care va păși la altar. Prețul unei rochii Pronovias începe de la 2000 de euro și poate urca foarte mult, în funcție de aplicații și croi.
„Se lucrează la rochiile mele zi și noapte, timp de două luni. Este ceva migălos, de finețe. Sunt lucrate manual. O să vedeți! Vreau să fie surpriză! Virgil nu a văzut nici el rochiile, nu de alta, dar poartă ghinion să te vadă mirele înaintea nunții, îmbrăcată în mireasă. Am ales două modele, unul mai cuminte, pentru biserică, însă cea de la petrecere va fi mai sexy. O să vă surprindă. Nu va fi transparentă, pentru că nu sunt de acord ca în ziua nunții să fii vulgară. Vreau acea senzație de puritate și cred că am ales ce trebuia. Ambele rochii vor fi albe, mă gândisem inițial și la alte culori, dar vreau să păstrez tradiția”, a declarat Adelina Pestrițu pentru click.ro.
Și coafura viitoarei mirese va fi una simplă, dar cu bun gust.
”Optez pentru simplitate, naturalețe și bun gust în toate”, a mai adăugat Adelina.
Cum a fost cerută Adelina Pestrițu în căsătorie
Frumoasa Adelina Pestrițu a povestit, în emisiunea moderată de Teo Trandafir, prin ce momente de fericire supremă a trecut atunci când a fost cerută în căsătorie de alesul inimii sale, Virgil Șteblea.
”E un alt moment foarte frumos şi important din viața mea şi din relaţia mea. Înainte să îi spun că sunt gravidă, stăteam noi așa şi îl aud… ia ceva pe tine şi hai să ne plimbăm, vreau să mergem până la mare… Cum la mare? Că nu e cald… Mi-a spus că vrea să ne plimbăm. Eu ştiind din trecut ca lui îi plac plimbările lungi… tot drumul era foarte agitat… mă întreba tot felul de lucruri ciudate… nu înţelegeam. Ajunşi la mare, parchează maşina şi ne-am dus pe malul marii, era seara, deci poze n-am făcut.
Sunt o fire romantică. Îl văd că se pune în genunchi, scoate cutia şi își împleticeşte repede cuvintele… «Vrei să fii soţia mea?», moment în care mai aveam puţin şi îl întrebam şi a doua oară «Ce ai zis?». L-am ajutat să pună inelul, căci eram amândoi foarte emoţionaţi şi i-am spus DA. Am avut o criză de râs de fericire”, a declarat frumoasa Adelina Pestrițu.