Motivul pentru care a ieșit din politică fostul luptător Cătălin Moroșanu. “Am înțeles ce înseamnă România”
Cătălin Moroșanu a explicat, în cel mai recent interviu, ce l-a determinat să părăsească lumea politică. Nu regretă sub nicio formă acest pas, în clipa de față simțindu-se împlinit din toate punctele de vedere.
Fostul luptător a devenit, în 2012, consilier județean în Iași, după ce a candidat pe listele PDL. Un an mai târziu a fost desemnat șeful organizației de tineret a filialei județene a PDL Iași. În iunie 2016 a obținut un nou mandat de consilier județean, de această dată din postura de membru al PNL și a devenit prim-vicepreședintele Tineretului Național Liberal.
Cătălin Moroșanu a ieșit din politică. “Am avut dezamăgiri foarte mari”
Câteva luni mai târziu, și-a depus candidatura pentru a intra pe listele pentru parlamentare ale PNL, dar în urma alcătuirii listelor s-a declarat “dezamăgit și mâhnit de partid și de actuala conducere centrală”. Apoi și-a dat demisia și s-a retras din politică.
“Cred că cea mai bună decizie din ultimul timp a fost că m-am lăsat de politică. Am avut și dezamăgiri foarte mari. Am intrat în politică pentru că am vrut să mă dezvolt personal, am reușit să înțeleg cum funcționează România, am înțeles cum funcționează instituțiile, cum sunt oamenii, cum trebuie să fii empatic, am înțeles mentalitatea fiecăruia, am avut de învățat și nu regret asta. Decizia asta m-a dus pe drumul meu, să fac ce îmi place mai mult. Deschid o rețea de săli. Fac ce îmi place. Rătăceam în multe direcții, dar acum am drumul meu, scopul meu în viață. Sunt foarte fericit”, a declarat Cătălin Moroșanu pentru ProSport.
(NU RATA: CE PĂRERE ARE CĂTĂLIN MOROȘANU DESPRE ZMĂRĂNDESCU: ”ATITUDINEA LUI VINE DE LA FAPTUL CĂ…”)
În prezent, Cătălin Moroșanu este organizatorul principal la Gala Dynamite Fighting Show.