O viitoare mireasă a luat una dintre cele mai grele decizii de până acum în momentul în care a ales să nu își invite la nuntă propria mamă. După îndelungi discuții, aceasta a ajuns la concluzia că cea care i-a dat viață nu ar trebui să își facă apariția la un eveniment atât de important. Iată care este adevăratul motiv.
Nunțile reprezintă de foarte multe ori momente de bucurie, mai ales în momentul în care ajungi să îți dorești acest lucru mai mult decât orice altceva. O tânără mireasă, însă, a luat o decizie majoră chiar înainte de ziua cea mare, după un apel telefonic primit din partea mamei sale.
Felicity Rae, o tânără din Canada, a luat decizia de a-i anula mamei sale invitația la nuntă, după ce a avut parte de o conversație telefonică foarte dură. Aceasta a împărtășit povestea sa cu toți cei care o urmăresc pe TikTok, videoclipurile sale devenind virale în mediul online.
Într-unul dintre videoclipurile postate pe TikTok, Felicity explică faptul că în perioada în care a planificat nunta alături de viitorul ei soț, s-a simțit neapreciată, lipsită de niciun ajutor și anxioasă, mai ales în momentele în care vorbea cu mama sa. Mireasa și-a dorit ca cea care i-a dat viață să nu îi distrugă cea mai frumoasă zi, tocmai de aceea a început să ia în considerare posibilitatea de a-i anula invitația la nuntă.
În timpul ultimului apel pe FaceTime, mireasa se plângea mamei sale că este obosită și stresată cu toate pregătirile pe care le mai are de făcut, însă aceasta nu dădea semne că ar dori să îi dea o mână de ajutor, ba din contră, a ales să o ignore și să îi adreseze cuvinte jignitoare. În acel moment, Felicity Rae a luat hotărârea de a-i anula invitația mamei sale.
@_felicityrae #weddingtransparency ♬ original sound – felicity | nearlywed
„Nu vreau să-mi sacrific sănătatea mintală și să fiu într-o dispoziție proastă și să proiectez asta asupra soțului meu în ziua nunții noastre. Nu este corect pentru mine, nu este corect pentru el, nu este corect pentru nimeni altcineva care participă și care nu se comportă ca mama. Comportamentul ei este foarte imprevizibil și nu știu ce va face în continuare”, a explicat mireasa.