Un celebru actor de la Hollywood a mărturisit recent că a primit ca ofertă rolul legendar al agentului 007, dar că a refuzat să îl interpreteze pe spionul britanic.
Mai exact, Liam Neeson nu a acceptat să îl interpreteze pe James Bond, deşi primise o ofertă greu de refuzat. A preferat totuşi să spună „Nu” pentru că altfel soţia sa nu i-ar fi acceptat cererea în căsătorie. Liam Neeson şi Natasha Richardson au fost căsătoriţi timp de 15 ani, dar în 2009 aceasta a murit în mod tragic, atunci când se afla în vacanţă la schi.
Natasha a suferit un accident care i-a fost fatal, iar celebrului actor i-a fost foarte greu să treacă peste momentul dispariţiei acesteia, pentru că a iubit-o foarte mult.
Deşi ar fi putut fi rolul vieţii sale dacă accepta să îl joace pe James Bond, Liam Neeson a refuzat cu uşurinţă, fiindcă îşi dorea foarte mult să o ia pe Natasha de soţie.
„A trebuit să accept condiţia ei pentru că voiam să ne căsătorim. Am primit propuneri insistente să îl joc pe James Bond, la începutul anilor ’90, dar eram singur că vor fi şi alţi actori la fel de curtaţi precum am fost şi eu”, a povestit actorul de 65 de ani, potrivit dailymail.co.uk.
„M-a lovit ca un val dispariţia ei. Începi să ai un sentiment de instabilitate. Pământul parcă nu mai e la fel de stabil, dar după o perioadă sentimentul devine mai uşor de suportat. Moartea ei pare că nici acum nu a fost reală. Am momente când aud cum se deschide uşa în locuinţa noastră din New York şi am senzaţia că e ea”, a mai mărturisit Liam Neeson despre moartea soţiei sale Natasha.