Motivul incredibil pentru care un bărbat a sunat la 112. Ce au descoperit polițiștii ajunși imediat

Publicat: 02/02/2023 | 18:56
Imagine reprezentativă. Foto: Pexels.com

O întâmplare uimitoare i-a șocat pe internauții de pe rețelele de socializare în momentul în care au aflat despre ce este vorba. Iată ce a făcut un bărbat care a sunat la 112, speriat că în patul lui a apărut peste noapte o persoană necunoscută. Cu siguranță, organele de poliție care au intervenit nu vor uita niciodată experiența prin care au trecut.

Uneori, oamenii au tendința de a exagera din anumite motive, iar acest lucru nu este întotdeauna benefic. De această dată, un bărbat de 56 de ani a avut parte de șocul vieții sale în momentul în care a descoperit că în pat, alături de el, se află o femeie pe care jura că nu o mai văzuse niciodată în viața sa. Alertați printr-un apel la numărul special dedicat urgențelor, polițiștii au intervenit imediat.

VEZI ȘI: S-a dat alarma în București! Poliția este în alertă, după ce o gașcă de hoți a început să spargă case

Ce au găsit polițiștii în casa bărbatului

Alerta ar fi fost dată în urmă cu numai o săptămână, în Germania, când un bărbat de 56 de ani s-a trezit în pat cu o femeie străină. Primul apel ar fi fost efectuat vineri după-amiaza, în urma căruia un echipaj de poliție s-a deplasat imediat la locuința celui care susținea că se teme pentru viața lui.

Presa internațională a anunțat faptul că în momentul în care polițiștii au ajuns în apartamentul bărbatului, au simțit miros de alcool și și-au dat seama că acesta era beat. În urma investigațiilor făcute, a ieșit la iveală faptul că femeia din patul bărbatului nu era nimeni altcineva decât partenera de viață a acestuia, cu care a consumat o cantitate uriașă de băuturi alcoolice.

NU RATA: Alertă în România! Dacă vă întâlniți cu Rodica, sunați urgent la Poliție!

Femeia a încercat să le explice situația polițiștilor care și-au dat seama imediat că și ea a fost prinsă de aburii alcoolului. Momentul în care oamenii legii au încheiat misiunea a fost cel în care bărbatul de 56 de ani i-a rugat să îl ajute să își caute șosetele prin casă.

Valentina Ene
Valentina Ene a ales să lucreze în presă din anul 2019, dar a cochetat cu lumea mondenă încă din liceu. Pasionată de showbiz, dar și de actualitate, s-a alăturat site-ului CANCAN.RO pentru a putea acoperi o paletă cât mai largă de subiecte. Valentina Ene este redactor la site-ul CANCAN.RO, ... citește mai mult