Dacă fostul acționar dinamovist Cristi Borcea și-a refăcut viața alături de Valentina Pelinel, iată că fosta lui soție, Alina, refuză să se apropie de un alt bărbat, iar motivul pare unul incredibil.
Motivul pare să fie unul legat de Cristi Borcea. Mai exact, spun surse din preajma timișorencei, când a fost întrebată de ce nu își găsește un alt bărbat alături de care să își petreacă timpul, Alina Vidican a răspuns, sec, dar hotărât.
“Alina nu vrea să audă de alt barbat în afară de Cristi Borcea. El i-a cerut să fie cât mai discretă, să nu se afișeze cu alții, iar ea nu numai că a acceptat, dar nici nu vrea să audă de un altul. În plus, spune ea, nu vrea să le dea senzația copiilor pe care îi are cu Cristi Borcea că tatăl lor ar putea fi înlocuit de un alt bărbat. Așa că preferă să stea singură, să se dedice familiei sale”, a declarat o sursă apropiată Alinei pentru wowbiz.ro.
Cristi Borcea pare să fie încantat de decizia pe care a luat-o fosta lui soție, motiv pentru care, de altfel, este extrem de generos și de atent cu orice nevoie ar putea avea Alina la Miami, locul în care s-a stabilit alături de cei doi copii ai lor.