Larisa Iordache (27 de ani) este una dintre cele mai cunoscute gimnaste din România, însă puțini știu care este adevăratul motiv pentru care s-a retras din gimnastică. Fosta concurenta de la America Express are o poveste de viață înduioșătoare.
Se poate spune că viața a avut alte planuri pentru Larisa Iordache. Timp de 20 de ani s-a dedicat sportului, însă problemele de sănătate nu i-au mai permis să continue să profeseze. De-a lungul carierei, gimnasta a avut nevoie de 7 operații chirurgicale la gleznă, operații care și-au spus cuvântul asupra carierei, dar și a psihicului.
În anul 2021, Larisa și-a anunțat retragerea din activitatea de gimnastică. Gimnasta a mărturisit că se simte împăcată și mulțumită de tot ceea ce a făcut până acum și este pregătită pentru un nou capitol din viața ei, o viață normală și liniștită. Însă nu se poate spune că a renunțat de tot la prima iubire. În prezent este antrenoare la CS Dinamo.
„Cazi, dar te ridici! Azi este nimeni, însă mâine este campionul lumii. Totul este o alegere, o alegere de a fi cel mai bun pentru tine și în sufletul tău. Asta am învățat în cei 20 de ani pe care i-am petrecut în sala de gimnastică.
Azi închei acest capitol frumos din viața mea. Mă simt împăcată și mulțumită cu alegerea pe care am făcut-o. Este timpul pentru o viață normală și un pic mai liniștită. Am pus cipicii de o parte, costumul în dulap și tot ce am trăit până acum într-un sertar micuț acolo în inima și mintea mea.
Aș vrea să spun multe, însă nu îmi pot găsi cuvintele pentru o singură postare. Vreau să știți că vă apreciez pe voi, cei ce mă urmăriți cu drag, îmi scrieți și îmi transmiteți gânduri pozitive. Și vreau să mulțumesc persoanelor ce chiar mi-au dorit binele măcar odată în acești 20 de ani de când am început gimnastica!”, a scris Larisa Iordache, pe contul său de Facebook, în decembrie 2021.
Ediția de miercuri seara, 25 ianuarie 2023, a venit cu o eliminare pentru concurenții din cadrul competiției „America Express”. Jean și Dinu, Ovidiu și Joaquin și Larisa și Diana au fost echipele care s-au luptat pentru a rămâne în competiție.
Din păcate, pentru Larisa Iordache și Diana Bulimar, America Express s-a terminat mai devreme decât și-au imaginat. Cele două au fost eliminate din cadrul competiției. Echipa și-a luat rămas bun de la ceilalți concurenți, iar la final, cele două au ales să spună câteva cuvinte.
„Evident că părea că nu-i adevărat, dar asta s-a întâmplat”. Am făcut în două săptămâni cât n-am făcut în jumătate din viață. Am făcut lucruri pe care n-am crezut vreodată că o să le fac. Autostopul, am dansat, am mâncat tot felul de mizerii. Ne bucurăm că v-am cunoscut.
Ne pare rău că plecăm atât de repede, pentru că ne-ar fi plăcut să mai concurăm cu voi. Aici am trăit un amalgam de sentimente și cred că ne-a ajutat să împrospătăm sufletul cu o așa experiență. Noi plecăm cu capul sus, iar norocul nu prea a fost cu noi azi…”, a spus Larisa Iordache, la finalul ediției de miercuri seara.