Motivarea sentintei in divortul Columbenilor: Irina a ramas la Irinel pentru ca are posibilitati materiale superioare
Dosar nr. 1775/94/2011
R O M A N I ATRIBUNALUL BUCURESTI – JUDECATORIA BUFTEA
Sentinta civila nr. 3373 Sedinta secreta din 27.06.2011Instanta compusa din:Presedinte PRI Grefier S D I N S T A N T A
Deliberand asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele:
Prin cererea formulata si precizata, reclamanta CM a chemat in judecata pe paratul CI solicitand instantei ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa se dispuna desfacerea casatoriei prin acord, sa revina la numele purtat anterior casatoriei, incredintarea spre crestere si educare a minorei rezultate din casatorie, cu obligarea paratului la plata unei pensii lunare de intretinere la nivelul unui sfert din veniturile sale si, in subsidiar, stabilirea unui program de vizitare a minorei si partajarea bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei.
Cererea reclamantei a fost inregistrata pe rolul instantei la data de 21.02.2011. In motivarea cererii reclamanta parata a aratat ca s-a casatorit cu paratul, din casatorie a rezultat minora CI, relatiile s-au deteriorat si nu mai pot continua. In dovedirea cererii reclamanta a depus acte la dosarul cauzei si a solicitat proba cu martori. In cauza a formulat intampinare si cerere reconventionala paratul reclamant CI solicitand desfacerea casatoriei prin acord, incredintarea minorei spre crestere si educare, fara obligarea reclamantei la plata unei pensii de intretinere in favoarea minorei.
In aparare si in dovedirea cererii reconventionale paratul reclamant a depus acte la dosarul cauzei si a solicitat proba cu martori.
In cauza s-a administrat proba cu martori. Cu privire la capatul de cerere privind partajul bunurilor comune, instanta a dispus disjungerea si formarea de dosar separata, respectiv nr. 6840/94/2011. Analizand intregul material probatoriu administrat in cauza instanta retine urmatoarele: Partile s-au casatorit, din casatoria partilor rezultand minora CI. Avand in vedere precizarile formulate in sedinta publica, instanta va dispune desfacerea casatoriei prin acord, in conformitate cu prevederile art.613/1 alin.3 Codul Familiei. In temeiul art.40 alin.3 Codul Familiei instanta va dispune ca reclamanta parata sa revina la numele purtat anterior casatoriei. Singura chestiune litigioasa dintre parti o reprezinta situatia minorei Irina, pentru care ambii parinti solicita incredintarea spre crestere si educare. Instanta reaminteste partilor ca la masura de incredintare a minorilor se ia in considerarea criteriului interesului superior al copilului.
Potrivit deciziei de indrumare nr.10/1969 a fostului Tribunal Suprem – in determinarea interesului copiilor minori se tine seama de o serie de factori, printre care: posibilitatile materiale ale parintilor, posibilitatile de dezvoltare fizica, intelectuala si morala pe care copiii le pot gasi la unul dintre parinti, varsta copilului, comportarea parintilor fata de copil inainte de divort, legaturile de afectiune stabilite intre copil si familie. S-a decis, de asemenea, ca, la aprecierea intereselor copiilor, instanta trebuie sa tina seama de intregul complex de imprejurari privind varsta si sexul copilului, atasamentul acestuia fata de unul sau altul dintre parinti, de posibilitatile materiale si moralitatea parintilor si, in general, de existenta celor mai prielnice conditii pentru cresterea si educarea minorului.
Cu privire la posibilitatile materiale, instanta remarca faptul ca, desi ambii parinti dovedesc mijloace de trai care le primit cresterea unui copil, totusi conditiile de care beneficiaza paratul reclamant sunt superioare si pot asigura cresterea in continuare a minorei la un nivel cu care a fost obisnuita de la nastere.
Asupra posibilitatilor de dezvoltare fizica, intelectuala si morala pe care copiii le pot gasi la unul dintre parinti, instanta retine ca, ulterior incredintarii provizorii, paratul a manifestat discernamantul necesar pentru a asigura minorei prezenta unor cadre pregatite alaturi de ea.
S-a depus, in acest sens, un contract de munca incheiat cu o absolventa a Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala din cadrul Universitatii Bucuresti, care urmeaza a exercita atributii de crestere si educare a minorei.
Instanta va avea in vedere, la luarea masurii de incredintare, si relatia cu familia extinsa: astfel, din probele administrate rezulta ca bunicul patern s-a preocupat si anterior despartirii sotilor de educatia minorei, astfel ca este necesar ca fetita sa poata avea legaturi stranse cu acesta.
Nu in ultimul rand, instanta retine ca reclamanta parata a fost de acord, in principiu, cu incredintarea minorei catre tata, solicitand in subsidiar un program de vizitare. Fata de toate considerentele expuse, instanta apreciaza ca paratul reclamant prezinta conditii mai bune decat reclamanta pentru cresterea si educarea minorei. Pe de alta parte, avand in vedere atitudinea foarte rigida a paratului reclamant fata de mama copilului – reflectata si in refuzul de a permite mamei de a lua legatura cu minora consecutiv incredintarii provizorii – instanta apreciaza ca este necesar ca reclamantei sa i se recunoasca drepturi extinse de vizita.
La aprecierea programului de vizita instanta va avea in vedere ca reclamanta a inteles, in cursul procesului de divort, despre rolul sau in viata copilului, asa cum rezulta din staruinta cu care a solicitat incredintarea. Pe de alta parte, nu exista niciun temei pentru care paratul sa refuze cu obstinatie reclamantei dreptul de a hotari destinatia de vacanta a copilului sau. Imprejurarea ca un copil este incredintat unuia dintre parinti nu echivaleaza in nici un caz cu decaderea celuilalt parinte din drepturile parintesti. In mod esential, incredintarea minorei unuia dintre parinti nu creeaza drepturi pentru parinti, ci pentru copil, astfel ca interesul tatalui trebuie sa treaca in plan secundar, ceea ce primeaza fiind interesul superior al minorei. Or, avand in vedere varsta si sexul copilului, este necesara prezenta pregnanta a mamei alaturi de fetita.
Asa fiind, instanta va dispune incredintarea minorei spre crestere si educare paratului reclamant, cu obligarea corelativa a reclamantei parate la plata unei pensii lunare de intretinere de un sfert din venitul realizat de reclamanta, astfel cum acest venit rezulta din adeverinta depusa la dosar.
Cu privire la pensia de intretinere, avand in vedere ca este un drept al copilului, renuntarea parintelui caruia copilul i-a fost incredintat nu poate produce nici un efect.
Instanta va incuviinta ca minora sa aiba legaturi personale cu mama reclamanta in conformitate cu programul solicitat. PENTRU ACESTE MOTIVEIN NUMELE LEGIIHOTARASTE
Admite in parte cererea principala astfel cum a fost precizata si completata de reclamanta CM. Admite cererea reconventionala astfel cum a fost precizata de paratul CA-I. Desface casatoria dintre parti, luand act de acordul sotilor. Reclamanta – parata va reveni la numele purtat anterior casatoriei, acela de . Incredinteaza pe minora rezultata din casatorie spre crestere si educare tatalui parat reclamant, CI . Obliga pe reclamanta parata la plata unei pensii lunare de intretinere de 1000 de lei de la data pronuntarii prezentei hotarari pana la majorat. Incuviinteaza ca reclamanta parata sa aiba legaturi personale cu minora in conformitate cu urmatorul program de vizitare:- a doua si a patra saptamana in fiecare luna, de vineri orele 16:00 pana duminica orele 18:00 – cu/la reclamanta parata- prima jumatate a vacantei scolare, de la 20 iunie pana la 20 august – cu/la reclamanta parata, in tara/strainatate Irevocabila in privinta divortului. Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare in privinta celorlalte capete de cerere. Pronuntata in sedinta publica, azi 27.06.2011.
Presedinte, Grefier,