Senatorii au adoptat luni moțiunea simplă depusă de PSD la adresa ministrului de Finanțe Florin Cîțu. Moțiunea simplă la adresa lui Florin Cîțu a trecut cu 59 de voturi “pentru”, 56 de voturi “împotrivă” și două abțineri. Votul a fost unul secret, electronic.
Potrivit regulamentului Senatului, moţiunea simplă exprimă poziţia Senatului într-o anumită problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări.
Astfel, moțiunea simplă nu obligă demiterea ministrului. Moțiunea simplă depusă la adresa ministrului de Finanțe a fost inițiată de PSD și a avut ca titlu; “Guvernare PNL-numele tău este austeritate”.
Ministrul de Finanțe Florin Cîțu a declarat după ce senatorii au adoptat moțiunea simplă inițiată de PSD la adresa sa, că dacă PNL îi va cere să facă un pas în spate, atunci va demisiona.
“Vom vedea care este decizia.Dacă partidul îmi va spune să fac un pas în spate, bineînțeles că voi demisiona. Dezbaterea nu a avut nicio legătură cu ceea ce am făcut la minister, a fost o dezbatere despre postările mele de pe Facebook”, a spus Florin Cîțu, după adoptarea moțiunii simple inițiate de PSD la adresa sa.