Camera Deputaților dezbate, luni, moțiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului Finanțelor Publice, Florin Cîțu, pe care îl acuză că este „mai nocivi decât efectele pandemiei”.
Potrivit GÂNDUL.RO, Ședința Camerei Deputaților începe la ora 17:30.
„Mai nociv decât efectele pandemiei, mai contagios decât coronavirusul şi mai letal decât maladia COVID-19, Virusul Citu a distrus aproape complet economia naţională! După aproape două luni de stare urgentă, după nenumărate bâlbe, amânări şi rectificări de acte normative, ministrul Finanţelor, Florin Vasile Citu, s-a dovedit incapabil să vină cu măsuri de sprijin eficiente pentru economie”, scrie PSD în textul moțiunii.
„Mai simplu spus, 70% dintre români considera că ministrul Citu este un dezastru pentru economie! Ce blestem pe această ţară că, în cele mai grele momente, economia ei să fie condusă de cel mai dezastruos ministru al Finanţelor din istoria României!
În cele 6 luni de guvernare şi în cele peste 50 de zile de la instituirea stării de urgenţă nu s-a luat nicio măsură pentru evitarea dezastrului”, mai afirmă PSD.
„Deşi a preluat o economie în creştere, cu un deficit bugetar mic şi cu un nivel redus al datoriei publice ca pondere în PIB, ministrul Finanţelor, Florin Citu, a adus ţară la sapă de lemn cu mult înainte de venirea pandemiei”, mai arata PSD în textul moţiunii.
„Ministrul Citu şi-a bătut joc de tot efortul din guvernarea PSD de a reduce ponderea datoriei ca procent din PIB. Faţă de 2016, când datoria era 37,2% din PIB, anul trecut, în octombrie, ajunsesem la 34,6% din PIB. Aveam a 6-a cea mai mică datorie ca pondere în PIB din Uniunea Europeană!
În plus, PSD lăsase o rezervă financiară în Trezorerie de 5,2 miliarde euro. Asta e moştenirea pe care a lăsat-o PSD! Ministrul Citu nu doar că a anulat tot acest efort, dar a ne-a dus cu datoria publică într-o stare cu mult mai rea decât a fost vreodată. Agenţiile de rating ne spun că nivelul datoriei României va ajunge în acest an la 43% din PIB”, mai afirma social-democraţii.
„Amanetarea finanţelor ţării trebuie să înceteze! România trebuie salvată de virusul Vasile Citu! Ministrul Citu trebuie să plece”, mai scrie PSD.
La rândul său, Cîțu a declarat, duminică, înainte de dezbaterea moțiunii, că „PSD-iștii lui Dragnea în frunte cu Ciolacu” îi dau șansa să le arate „cât sunt de pafariști” și vrea să propună alte programe: „Alfred MINIMISS” și „La școală cu Ciolacu”.