„Mosu” Doroftei i-a dat la „pifometru” unui angajat!
Leonard Doroftei duce dorul luptelor din ring, unde a devenit campion mondial, si se pare ca isi varsa acum frustrarea pe cei din jur. Astfel, Doroftei este acuzat de unul dintre angajatii sai de la pubul pe care il detine in Ploiesti ca l-a batut mar in fata mai multor martori, printre care si sotia celui lovit. Totul ar fi plecat de la faptul ca fostul pugilist banuia ca omul i-ar fi facut „cinste” unui amic si ca l-ar fi „intepat” la nota. Victima, Valter Neagu, afirma ca a ajuns la podea sub o ploaie de lovituri la corp pe care „Mosu” i le-a dat ca unui sac de box: „Mi-a dat doua palme peste fata si un dos de palma peste cap. Apoi mi-a dat un pumn in ficat. Am iesit de la tejghea si l-am vazut ca ia un scaun. Atunci mi-am dat seama ca e groasa si am fugit pe scari in afara pubului. Marti (n.r. – saptamana viitoare) imi iese certificatul medico-legal si am sa-l dau in judecata”. Contactat telefonic, legendarul sportiv roman a confirmat incidentul, dar a negat ca a fost vorba de o bataie: „A fost ceva minor, l-am certat. Nu m-as fi pus niciodata la mintea lui. Totusi, am si eu o responsabilitate si nu pot sa fiu tratat ca un c…t, sa fiu sfidat. I-am cerut sa imi arate bonul pe care l-a marcat si el mi-a zis ca nu il gaseste si ca sa il caut eu in calculator”, sustine Doroftei, care a incercat apoi sa ne convinga de nevinovatia sa punand sa vorbeasca la speaker-ul telefonului pe unul dintre martorii la episod. Spre uimirea lui, acesta a afirmat ca fostul boxer i-a aplicat angajatului un pumn in ficat, moment in care „Mosu” a luat foc: „Ba, tu esti nebun?! Cum i-am dat un pumn la ficat? Asta insemna sa il pun pe jos, sa-l lesin!”, se aude strigand Doroftei la martor. Intimidat probabil, martorul a incercat sa dreaga situatia, transformand „pumnul in ficat” in „palma in burta”. Nici asta nu l-a multumit pe Doroftei: „Ba, voi sunteti nebuni! Palma in burta, auzi… Eu i-am dat peste maini, aia nu se numeste bataie”, a incheiat „Mosu'” istorisirea despre ceea ce poate fi o „directa” in imaginea de tip simpatic pe care fostul sportiv si-a creat-o de-a lungul vremii.