Moștenitorul imperiului Ferrari a supus-o la test pe soția româncă. Ce întrebare fulger i-a pus la prima întâlnire: „Am răspuns sincer și… ”
El, un miliardar italian, moștenitorul unui imperiu, iar ea, româncă, angajată la o firmă care se ocupă cu vânzarea avioanelor. Așa începe povestea de iubire dintre Romina Gingașu și Piero Ferrari. Însă, pentru a vedea dacă este femeia potrivită, omul de afaceri a supus-o la un test.
Romina Gingașu (31 de ani) și Piero Ferrari (78 de ani) s-au cunoscut în urmă cu 7 ani, iar în luna iulie a anului 2021 au decis să se căsătorească. Evenimentul grandios a avut loc în Capri, la un restaurant celebru pentru vederea pe care o are. De când au decis să formeze un cuplu, au fost de nedespărțit, în ciuda diferenței mari de vârstă dintre ei. Totuși, româncei nu i-a fost ușor să se adapteze la lumea soțului miliardar.
Testul la care a supus-o Piero Ferrari pe soția româncă
Cu o avere care depășește 6 miliarde de euro, Piero Ferrari i-a deschis noi orizonturi soției sale. Atunci când a cunoscut-o, Romina Gingași vindea avioane. Românca a povestit că i-a fost foarte greu să se acomodeze cu stilul de viață al partenerului său. Nici măcar hainele nu era potrivite pentru locurile în care îl acompania pe acesta.
„Mi-a fost greu la început lângă Piero și cu stilul lui de viață, însă a durat cam 3-4 ani să mă acomodez. La început nici nu aveam garderobă pentru ce întâlniri avea el. Eu eram mereu în sacou și cămașă și Ferrari mi-a deschis o lume la care nici nu visam. Și îi mulțumesc pentru asta.”, a declarat Romina Gingașu, pentru Digi FM.
Românca a absolvit Academia Tehnică Militară în România și a dorit să înceapă o carieră de succes, așa că s-a angajat la o firmă celebră din industria aviatică. Trimisă la Monza, în Italia, Romina Gingașu l-a avut client chiar pe cel care urma să îi devină soț. Însă, nu i-a fost deloc ușor nici să îi vândă un avion, nici să îl cucerească. Mai mult, Piero Ferrari a supus-o la un test.
„Ne-am cunoscut la Monza, eram trimisă de Bombardier, vindeam avioane private. Am încercat 6 luni de zile să-i vând un avion și m-a refuzat. După multe refuzuri, m-a invitat la cină. La prima întâlnire mi-a făcut un test. Piero m-a întrebat ce părere am despre situația lui. Am răspuns sincer, iar după 7 ani suntem împreună. Am zis că banii aduc un confort și atât, în rest, suntem oameni.”, a adăugat românca.
La un moment dat, Romina Gingașu a dat detalii despre relația cu Piero Ferrari și a menționat că a ales o persoană mai în vârstă decât ea pentru că în urma studiilor pe care le-a terminat, și-a format o personalitate puternică.