Moșii de vară 2019. Ce trebuie să împarți astăzi ca să ai spor și sănătate tot restul anului

De: Cancan
Publicat: 15/06/2019 | 09:39
Mosii de vara

Sâmbătă, 15 iunie, înainte de Duminica Rusaliilor sunt „Moșii de vară”, sărbătoare dedicată pomenirii morților.

Mosii de vară reprezintă pomenirea generala a morților, iar acest eveniment bisericesc are loc în ajun de Rusalii, sâmbătă, 15 iunie 2019. Prazincul moșilor de vară înseamnă slujbe de pomenire pentru cei morți, dar și a da de pomană pentru sufletul celor decedați. Iată ce se împarte de Moșii de vară

Moșii de vară pică în calendarul creștin ortodox cu o zi înainte Rusaliilor, ”Pogorârea Sfantului Duh„. Sâmbăta dinaintea Rusaliilor este a doua mare Sâmbătă dedicată pomenirii generale a morților, când se țin slujbe speciale la Biserică.
Rânduielile bisericești din Sâmbăta Morților – Moșii de vară – sunt respectate cu strictețe în toate bisericile ortodoxe, unde se vor oficia Sfinte Liturghii urmate de slujbe de pomenire a celor trecuți la cele veșnice, în timp ce denumirea de ”Moși” a fost dată pentru a releva apartenența la cei pentru care se fac pomeniri: părinții, moșilor și strămoșilor noștri.

(Vezi și RUSALII 2019. PROGRAMUL MALL-URILOR ÎN ZILELE LIBERE

Pomenirea morților înseamnă grija pentru sufletul celor trecuți în neființă. Slujbele de pomenire pentru cei adormiți poartă numele de „parastas”, termen care provine din limba greacă și care înseamnă „înfățișare înaintea cuiva”, „mijlocire”, așadar motivul pentru care se pomenesc morții prin aceste slujbe este de a mijloci la Dumnezeu (de a ne ruga, interveni) pentru cei morți.

Ce se împarte de Moșii de vară

Pomenirea morților se face și prin obiceiul oamenilor de a da împărțit, atât pentru sufletul mortului, dar și bunăstarea proprie.
În funcție de regiuni, există tradiții și obiceiuri legate de ce se împarte de ”Moși”. De obicei, în lumea satului, împărțania se face celor săraci sau străinilor, deoarece este considerat greșit ca rudele să dea de împărțit între ele.

(Citește și: Minivacanța de Rusalii. Evenimente în București și în țară)

De Moși, se împarte în vase de lut, care se pot achiziționa din diverse târguri tradiționale, organizate cu această ocazie.
Tradiția spune că de ”Moșii de vară”, se împarte mâncare caldă, „aburel”, deoarece mirosul acestora îi satură pe cei trecuți la viața veșnică. În Muntenia, spre exemplu, masa de pomană se numește ”aburel” sau ”aburi”. Bucatele se pun vase de lut noi, achizițioante special pentru această ocazie.

De moși se împart bucatele preferate ale celui comemorat, atât mâncare, cât și băutură. Îm=n plus, pe lângă bucate, se dau de pomană căni umolute cu vin, cu suc sau cu apă îndulcită cu miere.