Promotorul Eduard Irimia a fost contactat de cel care detine franciza celui mai cunoscut joc de bataie din lume, pentru o colaborare ce ar putea face din vedetele K1 locale personaje intr-un viitor joc.
Celebrii „Scorpion”, „Sub-zero” sau „Reptile” ar putea deveni istorie in scurt timp, locul lor putand fi luat de „Carpathian Death” sau de „The Son of Dracula”, alias Morosanu si Ciobanu. Acest lucru se poate intampla daca parteneriatul dintre detinatorul francizei celebrului joc „Mortal Kombat” si Eduard Irimia, proprietarul brandului Superkombat, va fi dus la bun sfarsit. „Am fost contactat de cel care detine marca MK si mi-a spus ca vrea sa colaboram, pentru ca avem un nume asemanator, dar mai ales datorita impactului pe care galele mele le-a avut in lume, dupa ce au fost transmise in peste 80 de tari. Desi suna a gluma, am putea in viitor sa ne jucam pe Play Station cu Morosanu sau cu Ciobanu, care vor avea, evident, numele lor de scena”, a dezvaluit Irimia pentru CANCAN.