Mormântul Stelei Popescu a luat foc! Ce s-a întâmplat la locul de veci al regretatei actriţe
Zilele trecute, mormântul Stelei Popescu a luat foc. Dinf ericire, nu s-a produs un incendiu în adevăratul sens al cuvântului pentru că suportul de lumânări e din fier, iar momântul este din piatră, astfel că flacăra nu s-a putut extinde. Suportul de lumânări se află chiar lângă crucea din piatră. Este destul de mic, astfel că lumânările au fost înghesuite una lângă alta şi au luat foc în suport. Flacăra s-a extins pe cruce, dar nu a fost vorba de ceva serios. Focul s-a stins singur pentru că nu prea mai avea ce să ardă.
Colegii i-au făcut parastasul în weekend
La fel ca şi la înmormântare, Alexandru Arşinel, eternul partener de scenă al regretatei actriţe, a fost primul care a ajuns. În pofida problemelor de sănătate cu care s-a confruntat în ultima perioadă, actorul a ţinut să vină să-şi comemoreze fosta colegă. Parastasul regretatei Stela Popescu a avut loc la Biserica Icoanei din centrul Bucureştiului, iar pomana la un restaurant chinezesc din Capitală.