Monica Pop a răbufnit din nou: ”De ce nu se comunică procentul din fiecare județ mai afectat și cel din Capitală și nu cifre?”
Monica Pop a răbufnit din nou! Medicul oftalmolog acuză faptul că modalitatea în care este comunicat procentul de infectare cu coronavirus nu este corectă.
”Din nou Covidiada!
Se vorbește zilnic de numărul de infectați din București și din diferite județe. Dar nu se spune corect și că în București sunt 4.000.000 ( PATRU MILIOANE) de oameni iar în județele de care se vorbește, 400.000 sau nici atât. De obicei, cam la același număr de infectați! Astăzi, mai mulți! Vin din concediu și unii, destui, se opresc prin București. De ce nu se comunică procentul din fiecare județ mai afectat și cel din Capitală și nu cifre?
AȘA NU E CORECT! Astfel nu se induce panică ? Nu, spun autoritățile!
Iar de când s-au redeschis restaurantele și sălile de teatru și film ( parțial, oricum), n-avea nimeni timp să se infecteze, ca să se poată da vina pe asta. Oricum trebuiau redeschise de câteva luni. În realitate, nici NU TREBUIAU ÎNCHISE ! S-a rezolvat ceva prin închiderea lor?! Noi, în rău, chiar nu trebuie să avem egal pe această planetă?! De ce să fim jos??!! Că NU E DELOC AȘA!!!”, a scris Monica Pop pe Facebook.
Coronavirus România
Până astăzi, 8 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 97.033 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 40.838 de pacienți au fost declarați vindecați și 12.590 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.136 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
În intervalul 07.09.2020 (10:00) – 08.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 41 de decese (22 bărbați și 19 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. (CITEȘTE ȘI: A CRESCUT ÎN SĂRĂCIE, DAR ȘI-A DEPĂȘIT CONDIȚIA! PROTEJATUL LUI ALEX VELEA I-A IMPRESIONAT PE JURAȚII DE LA ”CHEFI LA CUȚITE”. CĂTĂLIN SCĂRLĂTESCU AVEA LACRIMI ÎN OCHI)
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 18 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la categoria de peste 80 de ani.