Monica Niculescu a învins-o în două seturi 6-1, 6-2, pe britanica Johanna Konta, favorita 6, într-o partidă din primul tur al turneului de la Beijing, de categoria WTA Premier Mandatory, dotat cu premii totale de 6,381 milioane dolari.În vârstă de 30 de ani, românca, aflată pe locul 65 în ierarhia feminină, a avut nevoie de doar o oră de joc pentru a se impune în faţa celei de-a şaptea jucătoare a lumii.
În urma calificării în turul secund al competiţiei, Monica Niculescu şi-a asigurat un cec în valoare de 34.744 de dolari şi 65 de puncte WTA. Reprezentanta ţării noastre o va avea ca adversară în meciul următor pe câştigătoarea partidei dintre americanca Shelby Rogers (57 WTA) şi chinezoiaca Shuai Peng (24 WTA).
În turul doi au ajuns şi celelalte două românce de pe tabloul principal, Simona Halep şi Sorana Cîrstea.
Autor: Cristi P.